Povestea Regelui Mihai I (1921–2017) este mai mult decât o biografie regală. Este o oglindă a secolului XX românesc, marcat de alianțe schimbătoare, regimuri totalitare și speranță. Acest articol navighează prin etape esențiale ale domniei sale, analizând decizii care au modelat destinul țării.
- I. Copil-rege, sub semnul instabilității (1921–1940)
- II. A doua domnie în mijlocul războiului și autoritarismului (1940–1944)
- III. Lovitura de stat din 23 august 1944 – Moment definitoriu
- IV. Opoziție regală față de comunism – „Grevă regală” (1945–1947)
- V. Exil, adaptare și rezistență morală (1948–1989)
- VI. Revenirea spre țară Un simbol reînviat (1990–2017)
- VII. Funeraliile și moștenirea națională (2017)
I. Copil-rege, sub semnul instabilității (1921–1940)
Născut la 25 octombrie 1921, în Sinaia, Mihai I a fost proclamat rege la doar cinci ani, după moartea bunicului său, Ferdinand I. O regență compusă din Patriarh, președintele Curții Supreme și Prințul Nicolae a exercitat temporar puterea în locul său.
Trei ani mai târziu, în 1930, tatăl său, Carol II, s-a întors din exil și a preluat puterea, transformându-l pe Mihai în principe moștenitor. Adolescența i-a fost calmă, dar marcată de izolarea de mama sa și educație palatină.
II. A doua domnie în mijlocul războiului și autoritarismului (1940–1944)
Odată cu abdicarea lui Carol II, Mihai redevine rege în septembrie 1940. Dar puterea reală rămâne în mâinile mareșalului Ion Antonescu, aliat al Germaniei naziste. Mihai devine un simbol decorativ, lipsit de autoritate reală.
Chiar așa, chiar dacă restrâns, el își menține fidelitatea fată de valorile constituționale și occidentale – gesturi precum vizitele la prizonieri americani sau englezi sugerează o subtilă opoziție față de regimul militar.
III. Lovitura de stat din 23 august 1944 – Moment definitoriu
Pe fondul dinamicii militare, la 23 august 1944, regele Mihai, sprijinit de politicieni din PNL, PNȚ, comuniști și social-democrați, orchestrat arestarea lui Antonescu. România trece de partea Aliaților, contribuind la scurtarea războiului în Europa cu până la șase luni.
Radiodifuzând discursul de capitulare și întoarcere spre Vest, Mihai devine simbolul unei democrații renăscute. A fost decorat cu prestigioase ordine: Ordinul Victoria din URSS și Legion of Merit din partea SUA.
IV. Opoziție regală față de comunism – „Grevă regală” (1945–1947)
Sovieticii instalează guvernul procomunist al lui Petru Groza în martie 1945. Regele migrează într-o tot mai clară opțiune suveranistă: refuză să semneze decrete controversate, declanșând ceea ce se numește „greva regală”.
Momentul culminant survine la 30 decembrie 1947: izolat, sub amenințarea execuției a mii de studenți arestați, Mihai este forțat să abdice și să părăsească România.
V. Exil, adaptare și rezistență morală (1948–1989)
Căsătorit în 1948 cu Prințesa Ana de Bourbon-Parma, regele îmbrățișează o viață modestă – lucra ca pilot comercial, fermier, broker – dar rămâne activ în comunitatea românească exilată.
Exilul este definit pentru el de melancolie, nostalgie și speranță: un suveran silit să-și păzească demnitatea în tăcere.
VI. Revenirea spre țară Un simbol reînviat (1990–2017)
După 1989, regele încearcă să revină, dar este respins. În 1992 are parte de o primă revenire masivă, alături de sute de mii de români – o „gura de aer democratic”.
Cetățenia îi este redată în 1997; i se restituie proprietăți (Peleș, Pelișor, Săvârșin) și beneficiază de o reședință oficială, Elisabeta Palace
În ultimii ani, publicul îl percepe ca simbol al integrității democratice; societatea românească îi recunoaște în continuare onoarea și eroismul. Citate precum „Nu vedem România ca pe o moștenire…” reflectă acest mesaj moral profund.
VII. Funeraliile și moștenirea națională (2017)
Regele Mihai decedează pe 5 decembrie 2017, în Elveția. Cortegiul funerar – inclusiv defilarea cu MiG-uri și avion militar – reflectă încărcătura simbolică a evenimentului. Înmormântarea are loc pe 16 decembrie la Curtea de Argeș, în fața aproape unui milion de români, marcând un moment de unitate și recunoștință.
Regele Mihai I a fost un copil rege aruncat în istorie, care a devenit actor în transformările profunde ale României. Ciuzele dramatice, lovitura din 1944, rezistența regalistă, exilul și returnarea sunt capitole ale unui destin aparte. Mai mult decât un simbol, el a fost persoana care a întruchipat idealul unei Românii occidentale, democratice și demne.
