Congo – inima Africii sfâșiate: o istorie completă a războiului și suferinței

Republica Democrată Congo (RDC), țara cu cele mai multe râuri navigabile din Africa și cu unele dintre cele mai bogate rezerve de resurse naturale din lume, este și una dintre cele mai devastate de războaie, foamete și instabilitate. Puține conflicte contemporane au fost atât de complexe, internaționale și persistente precum războaiele din Congo. De la moștenirea colonială a regelui belgian Leopold al II-lea, la dictatura lui Mobutu, genocidul din Rwanda și implicarea a nouă țări africane, ceea ce se întâmplă în Congo este o poveste despre cum un stat fragil poate deveni epicentrul unui „război mondial african”.

Rădăcini istorice: Congo înainte de conflicte

„Proprietatea” lui Leopold al II-lea

În 1885, regele belgian Leopold al II-lea a obținut controlul asupra unei zone vaste în inima Africii, proclamând-o „Statul Liber Congo”. A fost de fapt o colonie privată, exploatată cu cruzime pentru cauciuc și fildeș. Milioane de congolezi au murit din cauza muncii forțate, foametei și execuțiilor, scandalizând opinia publică internațională. În 1908, Belgia a preluat oficial teritoriul, dar abuzurile și extragerea resurselor au continuat, pregătind terenul pentru viitoarele conflicte.

Independența și criza post-colonială

În 1960, Congo și-a declarat independența. Belgia a retras în grabă personalul administrativ, lăsând în urmă un stat fără funcționari și fără armată pregătită. În doar câteva luni, țara a fost cuprinsă de haos: provincia Katanga s-a separat cu sprijin belgian, iar premierul Patrice Lumumba a fost înlăturat și apoi asasinat. ONU a desfășurat una dintre primele sale mari misiuni de menținere a păcii, dar criza a demonstrat fragilitatea noului stat.

Mobutu și Zairul: „stabilitatea” corupției

În 1965, colonelul Joseph-Désiré Mobutu a preluat puterea printr-o lovitură de stat, rebotezând țara Zair. În timpul Războiului Rece, el a fost aliatul Occidentului în Africa Centrală, primind miliarde de dolari în ajutor. Însă regimul său a fost sinonim cu corupția endemică, deturnarea fondurilor publice și personalizarea puterii.

Deși părea stabil, statul zairian era gol pe dinăuntru: infrastructura s-a prăbușit, armata a devenit o forță de jaf, iar tensiunile etnice mocneau. Când a venit criza regională din Rwanda în 1994, Zairul nu mai era capabil să controleze frontierele sau grupurile armate.

Genocidul din Rwanda și scânteia conflictului

În 1994, genocidul din Rwanda a ucis aproximativ 800.000 de tutsi și hutu moderați. Când regimul hutu a fost înfrânt, sute de mii de refugiați, inclusiv membri ai milițiilor genocidare, au trecut granița în estul Zairului. Taberele de refugiați au devenit baze pentru atacuri asupra noului guvern ruandez condus de tutsi. Rwanda și Uganda au început să organizeze și să finanțeze grupuri armate în estul Zairului pentru a-și elimina dușmanii.

Primul Război din Congo (1996–1997): căderea lui Mobutu

Sub conducerea lui Laurent-Désiré Kabila, o coaliție de rebeli sprijiniți de Rwanda și Uganda a lansat o ofensivă rapidă împotriva armatei zairiene. Mobutu, bolnav și lipsit de aliați, a fugit din țară. În mai 1997, Kabila a intrat triumfal în Kinshasa, rebotezând Zairul în Republica Democrată Congo.

Oamenii sperau că răsturnarea lui Mobutu va aduce pace și reforme. În realitate, schimbarea de regim a fost doar începutul unui conflict mult mai mare.

Al Doilea Război din Congo (1998–2003): „Războiul Mondial African”

Relațiile dintre Kabila și foștii săi susținători ruandezi și ugandezi s-au deteriorat rapid. În 1998, Rwanda și Uganda au sprijinit o nouă rebeliune împotriva lui Kabila, declanșând Al Doilea Război din Congo. De această dată, Kabila a fost susținut de Angola, Zimbabwe și Namibia.

În total, nouă țări africane și peste 20 de grupuri armate au fost implicate direct sau indirect. Luptele s-au concentrat în est, dar au afectat întregul teritoriu. ONU a numit conflictul „cel mai sângeros de după 1945”. Estimările variază, dar se vorbește despre 5–6 milioane de morți, majoritatea civili, din cauza foametei, bolilor și masacrelor.

Resursele ca motor al războiului

RDC este bogată în coltan, cobalt, cupru, diamante și aur. Grupuri armate, armate străine și companii private au exploatat minele pentru a finanța operațiuni militare. Această economie de război a prelungit conflictul și a slăbit orice autoritate centrală.

Asasinarea lui Kabila și procesul de pace

În ianuarie 2001, Laurent-Désiré Kabila a fost asasinat de un membru al gărzii sale. Fiul său, Joseph Kabila, i-a succedat și a început negocieri cu rebelii. Acordurile de la Sun City (2002) și alte tratate regionale au dus la retragerea treptată a trupelor străine și la formarea unui guvern de tranziție.

După război: o pace fragilă

Alegerile din 2006, primele libere în patru decenii, l-au confirmat pe Joseph Kabila ca președinte. ONU a menținut în RDC una dintre cele mai mari misiuni de pace din lume (MONUC, ulterior MONUSCO).

Totuși, estul țării – provinciile Kivu și Ituri – a rămas teatru de conflict. Grupuri rebele precum FDLR, militanți hutu ruandezi sau mișcarea M23 au continuat să lupte cu armata congoleză și între ele. Violențele sexuale, recrutarea copiilor soldați și strămutările masive au rămas realități cotidiene.

RDC astăzi: provocări și speranțe

Deși în ultimii ani guvernul congolez a reușit să încheie unele acorduri cu rebelii și să atragă investiții în minerit, statul rămâne slab. Corupția, lipsa infrastructurii și fragmentarea politică sunt obstacole majore.

Cobaltul și alte minerale strategice sunt esențiale pentru tranziția energetică globală, ceea ce pune Congo din nou în centrul intereselor geopolitice. Marile companii tehnologice depind de acest lanț de aprovizionare, dar exploatarea adesea ilegală a minelor perpetuează abuzurile.

Lecțiile istoriei

1. Moștenirea colonială – Frontiere trasate arbitrar, instituții impuse de colonizatori și lipsa educației pentru o elită administrativă locală.
2. Statul slab – Lipsa controlului central asupra teritoriului a făcut ca grupuri armate și state vecine să umple vidul de putere.
3. Economia de război – Resursele au alimentat conflictul; fiecare actor a avut un interes financiar în perpetuarea lui.
4. Dimensiunea regională – Congo nu poate fi înțeles separat de Rwanda, Uganda, Burundi, Angola sau Sudan.

Congo între tragedie și oportunitate

Istoria războaielor din Congo este una a tragediilor succesive. Dar ea arată și potențialul uriaș al acestei țări. Dacă resursele ar fi gestionate transparent, dacă instituțiile ar fi consolidate și dacă vecinii ar sprijini pacea, RDC ar putea deveni un motor al dezvoltării africane.

Astăzi, după decenii de suferință, milioane de congolezi așteaptă încă o viață normală. Povestea lor merită spusă nu doar ca un avertisment despre ceea ce se poate întâmpla când interesele externe și interne scapă de sub control, ci și ca o chemare la responsabilitate globală.