Costul vieții uk
Ce se întâmpla atunci când același om era chemat la război de mai mult de un senior? Intr-o analiză recentă vedem modul în care conducătorii carolingieni și ottonieni au gestionat obligațiile militare concurente ale războinicilor din Germania medievală timpurie.
Conducătorii Franciei Răsăritene carolingiene și ai Germaniei ottoniene au purtat numeroase războaie de cucerire, de la mijlocul secolului al IX-lea până la începutul secolului al XI-lea. Aceste campanii necesitau mobilizarea unor armate foarte numeroase, mai ales atunci când urmăreau supunerea unor teritorii apărate printr-un număr mare de fortificații.
Componenta cea mai numeroasă a majorității armatelor de campanie carolingiene și ottoniene era formată din trupe de miliție, adică din bărbați care îndeplineau criteriile de proprietate și avere necesare pentru a servi în armata regală. Mulți dintre aceștia erau proprietari alodiali, adică dețineau pământuri în proprietate liberă, în timp ce alții erau arendași sau dependenți ai unor mari proprietari seculari ori ai Bisericii.
Conducătorii carolingieni și ottonieni nu se bazau însă numai pe asemenea miliții. Ei întrețineau importante suite militare formate din războinici profesioniști și le cereau marilor proprietari, precum și instituțiilor ecleziastice, să procedeze la fel.
Dar cine era responsabil pentru mobilizarea milițiilor și a soldaților profesioniști într-o campanie? Și ce se întâmpla atunci când același om datora serviciu militar atât pentru proprietatea sa alodială, cât și pentru faptul că făcea parte din suita militară a unui magnat?
Felul în care conducătorii carolingieni și, mai târziu, succesorii lor ottonieni au rezolvat aceste probleme administrative arată cât de sofisticate erau sistemele lor militare.
Costul vieții uk Cum erau identificați bărbații obligați să presteze serviciul militar
Capitulariile emise de Carol cel Mare, Ludovic cel Pios și Carol cel Pleșuv arată clar că conții, funcționarii aflați sub autoritatea lor, numiți centenarii, precum și reprezentanții trimiși de curtea regală, missi, împărțeau responsabilitatea identificării bărbaților obligați să presteze serviciul militar în funcție de averea și proprietățile pe care le dețineau.
Un capitular emis de Ludovic cel Pios în anul 829 prevedea, de exemplu, că missi regali trebuiau să desfășoare anchete în fiecare comitat și în fiecare unitate administrativă subordonată, centena, și să întocmească un raport alcătuit din două părți.
Mai întâi trebuiau să indice câți bărbați liberi locuiau în respectiva regiune și erau obligați să participe la campaniile militare. În al doilea rând, trebuiau să întocmească o listă a celor care nu dispuneau individual de suficiente resurse pentru a fi obligați la serviciul militar, dar care puteau fi grupați câte trei, astfel încât unul dintre ei să fie trimis în campanie.
În acest fel, capitularul lui Ludovic relua mecanismele de selecție stabilite de Carol cel Mare în primul deceniu al secolului al IX-lea, chiar dacă nu reproducea în toate detaliile ordinele acestuia.
Recensământul realizat comitat cu comitat și centena cu centena era un instrument eficient prin care curtea regală putea obține informații esențiale despre dimensiunea forțelor militare disponibile și despre locurile în care trăiau oamenii ce puteau fi mobilizați.
Aceste evidențe aveau însă și lacune importante.
Mai întâi, oamenii bogați dețineau adesea proprietăți în mai multe jurisdicții comitale. Prin urmare, același om putea fi obligat să participe la aceeași campanie militară la solicitarea mai multor conți.
În al doilea rând, și probabil chiar mai frecvent, mulți dintre cei care arendau pământuri de la mari proprietari, în special de la instituții ecleziastice, dețineau în același timp și proprietăți alodiale proprii. Astfel, același om putea fi convocat pentru serviciul militar de contele în al cărui comitat își avea pământul, dar și de proprietarul de la care închiria alte terenuri, pentru a contribui la îndeplinirea obligațiilor militare ale acestuia.
Continuarea articolului pe turismistoric.ro
Mai multe pentru tine…
