Dintr-un vis născut de jos, o școală pentru o generație întreagă: povestea Adinei Elana Niculescu
Există proiecte care se nasc într-un birou, după luni de calcule, planuri și strategii, și există proiecte care se nasc dintr-o nevoie pe care o simți atât de puternic încât, la un moment dat, nu mai poți să o ignori. Povestea Școlii Românești pe care Adina Elana Niculescu a început să o construiască în Anglia aparține celei de-a doua categorii. În spatele primului centru educațional nu se află doar dorința de a crea un loc în care copiii să învețe limba română, ci o întreagă călătorie începută de jos, cu multe necunoscute, cu obstacole, cu încercări și dezamăgiri, dar și cu o convingere care a rămas neschimbată: copiii români care cresc departe de România merită să aibă posibilitatea de a-și cunoaște rădăcinile.
Pentru Adina, începutul nu a avut nimic spectaculos la suprafață. A existat o idee și, în jurul ei, foarte multe întrebări la care trebuiau găsite răspunsuri. Cum construiești o instituție educațională românească într-o țară în care există deja un sistem educațional complex? Cum găsești forma potrivită pentru un proiect care trebuie să păstreze identitatea românească, dar să funcționeze într-un mediu britanic? Cum creezi un spațiu în care un copil crescut în Anglia să se simtă suficient de aproape de România, fără ca această apropiere să devină o obligație sau o experiență artificială? Și, poate cel mai important, cum transformi o idee personală într-o organizație capabilă să crească și să reziste?
Un început dificil într-o lume educațională deja construită
Apropierea de industria educațională din Anglia a reprezentat una dintre primele mari provocări. Orice proiect care își propune să construiască ceva în interiorul sau în apropierea unui sistem deja bine consolidat trebuie să înțeleagă regulile acelui sistem, să găsească oameni dispuși să asculte și să demonstreze, pas cu pas, că ideea poate deveni o realitate funcțională.
Pentru Adina și oamenii care au început să se alăture proiectului, au urmat discuții, tratative, întâlniri și momente în care drumul părea mult mai complicat decât fusese imaginat la început.
Prin poziționarea sa în zona Custom House, Academia Românească se adresează familiilor din întregul est al Londrei, inclusiv celor din Canning Town, Royal Docks, Beckton, East Ham, Plaistow, Stratford, Silvertown, Prince Regent și Woolwich.
Nu era suficient să existe intenție; era nevoie de organizare, de răbdare și de capacitatea de a trece printr-un labirint de probleme administrative și educaționale, în timp ce viziunea inițială trebuia păstrată intactă.
Într-un asemenea proces, oamenii devin la fel de importanți ca ideea însăși. Iar aici avea să apară una dintre cele mai dificile părți ale drumului.
Când încrederea este pusă la încercare
Orice organizație care pornește de la zero trece prin momente în care trebuie să descopere nu numai ce poate construi, ci și în cine poate avea încredere. Pe parcursul acestei călătorii au existat și situații în care anumite colaborări nu au mers așa cum fusese sperat, promisiuni care au rămas neîmplinite și oameni care, în loc să consolideze proiectul, au încercat să profite de vulnerabilitatea unei organizații aflate la început.
Au fost experiențe care au lăsat urme, pentru că trădarea nu doare doar atunci când vine din partea unui prieten apropiat, ci și atunci când apare într-un proiect în care ai investit timp, energie și speranță. Au existat momente în care unii oameni au încercat să își bage mâna „până la cot” acolo unde lucrurile trebuiau construite cu responsabilitate, iar asemenea experiențe au obligat echipa să devină mai atentă la oameni, la interese și la felul în care urma să fie construită organizația.
Paradoxal, însă, tocmai aceste momente dificile au contribuit la formarea echipei care există astăzi. Pentru că, atunci când un proiect trece prin perioade complicate, devine foarte clar cine este acolo pentru propria persoană și cine este acolo pentru misiune. Iar dintre oamenii care au rămas s-a format un nucleu în care fiecare persoană a ajuns să aibă un rol distinct.
Cinci oameni, cinci personalități și aceeași direcție
În jurul Adinei s-a format o echipă în care diferențele dintre oameni nu reprezintă o slăbiciune, ci tocmai unul dintre motivele pentru care proiectul poate merge mai departe. Fiecare vine cu o altă perspectivă, iar împreună creează combinația dintre organizare, educație, strategie și viziune de care un asemenea proiect are nevoie.
Aezaz este omul organizării, persoana care trebuie să transforme ideile și planurile în lucruri care chiar se întâmplă. Într-un proiect aflat în permanentă dezvoltare, unde apar simultan probleme administrative, întâlniri, evenimente și sarcini care trebuie coordonate, organizarea poate face diferența dintre o idee frumoasă și o organizație funcțională. Rolul său este, în multe privințe, acela de a ține lucrurile împreună și de a transforma energia echipei într-o direcție concretă.
Florentina, educatoarea, aduce în această construcție ceea ce nicio strategie nu poate înlocui: înțelegerea directă a copiilor. Este omul care cunoaște lumea educației din perspectiva celor mici, care înțelege cât de diferit învață copiii și cât de important este ca apropierea lor de limba și cultura română să se producă prin experiențe care le stârnesc curiozitatea și bucuria. Ea este, într-un fel, legătura dintre ceea ce organizația își propune și ceea ce copiii au nevoie cu adevărat.
Mădălina este piatra de temelie și stratega organizației, omul care privește proiectul nu doar prin ceea ce este astăzi, ci și prin ceea ce poate deveni în anii următori. Într-o organizație aflată la început, este foarte ușor să fii absorbit de problemele zilei, însă strategia presupune să nu pierzi din vedere direcția generală și să construiești structuri care să poată susține creșterea. Mădălina este una dintre persoanele care ajută la construirea acestei fundații.
Iar George este visătorul echipei, omul care aduce viziunea și care nu privește primul centru ca pe punctul final, ci ca pe începutul unei construcții mult mai mari. Orice proiect care își dorește să schimbe ceva are nevoie de oameni capabili să privească dincolo de ceea ce există în prezent, iar George joacă tocmai acest rol: acela de a întreba permanent cât de departe poate fi dusă ideea și ce ar putea deveni ea dacă nu este limitată de dimensiunea începutului.
În centrul tuturor se află însă Adina Elana Niculescu, cea care a avut ideea, a început drumul și a trebuit să poarte greutatea tuturor etapelor prin care proiectul a trecut. Pentru un fondator, succesul este vizibil pentru toată lumea, însă dificultățile sunt trăite în cea mai mare parte în spatele ușilor închise. Adina a trebuit să continue atunci când lucrurile nu mergeau, să reconstruiască atunci când anumite colaborări se destrămau și să păstreze direcția atunci când era mult mai ușor să se întrebe dacă totul merită.
11 septembrie – ziua în care primul centru a devenit realitate
După tot acest drum, a venit ziua de 11 septembrie, momentul care a marcat deschiderea primului centru al Școlii Românești. Pentru cei prezenți, evenimentul nu a reprezentat doar inaugurarea unui spațiu, ci materializarea unei idei care fusese construită în timp și care trecuse deja prin suficiente încercări pentru a demonstra că nu este doar un proiect de moment.
Atmosfera evenimentului a avut ceva profund românesc. S-au pregătit sarmale, oamenii s-au întâlnit, s-au purtat conversații, s-au ținut discursuri, iar întreaga zi a avut sentimentul unei comunități care se adună în jurul unei idei comune. Poate că tocmai lucrurile simple au spus cel mai mult despre ceea ce își dorește Școala Românească să devină: nu doar o instituție în care copiii vin să studieze, ci un loc în care cultura românească poate fi trăită.
În mijlocul evenimentului, Adina Elana Niculescu și-a prezentat viziunea, explicând ceea ce se află în spatele acestui proiect și direcția pe care își dorește să o urmeze. Pentru ea, miza nu este doar ca un copil să știe câteva cuvinte în română sau să poată citi un text, ci ca acel copil să aibă șansa de a înțelege că limba, istoria, tradițiile și cultura românească reprezintă o parte din povestea familiei sale și, implicit, o parte din propria sa identitate.
Pentru copiii care cresc între două lumi
Poate că aici se află adevărata esență a proiectului. Copiii români crescuți în Anglia nu trăiesc neapărat o singură cultură; foarte mulți cresc între lumea în care merg la școală și limba pe care o aud în societate și lumea familiei, unde există alte povești, alte tradiții și, de multe ori, o altă limbă.
Pe măsură ce trec generațiile, legătura cu România poate deveni mai fragilă. Copilul poate înțelege din ce în ce mai puțin limba bunicilor, poate cunoaște mai puține tradiții și poate ajunge să perceapă România doar ca pe locul din care provin părinții săi. O școală românească poate interveni tocmai în acest punct, oferindu-i copilului posibilitatea de a descoperi singur această parte a identității sale.
Nu este vorba despre a-i cere unui copil să aleagă între Anglia și România, ci despre a-i arăta că nu trebuie să aleagă. Poate să crească în Anglia, să construiască acolo un viitor și, în același timp, să păstreze limba și cultura familiei sale. Poate aparține lumii în care trăiește fără să uite lumea din care provine.
În această perspectivă, rădăcinile nu reprezintă o limită, ci un punct de plecare.
Primul centru nu este destinația
Poate că cea mai interesantă parte a acestei povești este tocmai ceea ce urmează. Deschiderea primului centru nu trebuie privită ca finalul unei construcții, ci ca momentul în care începe o nouă etapă, una în care ideea trebuie transformată într-un model care poate crește, poate fi îmbunătățit și, într-o zi, poate ajunge la mult mai mulți copii.
Viziunea poate merge dincolo de o singură locație și poate însemna dezvoltarea unei adevărate comunități educaționale românești, cu programe pentru copii de vârste diferite, activități culturale, evenimente, proiecte educaționale și, în timp, o rețea de centre capabile să răspundă nevoilor comunităților românești din diferite zone ale Angliei.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, va fi nevoie de multă muncă, de oameni potriviți și de aceeași perseverență care a făcut posibil începutul. Vor apărea, fără îndoială, alte obstacole, alte întrebări și alte momente în care echipa va trebui să aleagă între calea ușoară și cea care duce către viziunea inițială.
Dar există o diferență importantă între început și momentul de acum: acum există deja o fundație.
Există primul centru.
Există o echipă.
Există o comunitate care începe să se adune.
Și există copii pentru care acest loc poate însemna prima ocazie de a descoperi România într-un mod diferit.
O poveste care abia începe
În cele din urmă, povestea Adinei Elena Niculescu nu este doar povestea unei persoane care a deschis o școală. Este povestea unui om care a pornit de jos și care, în ciuda obstacolelor, a dezamăgirilor și a momentelor în care oamenii sau circumstanțele au pus la încercare proiectul, a continuat să construiască în jurul unei idei în care a crezut.
Alături de ea se află astăzi o echipă în care fiecare are propria contribuție: Aezaz, omul care pune ordine și transformă planurile în organizare; Florentina, educatoarea care înțelege lumea copiilor și nevoile lor; Mădălina, stratega și una dintre pietrele de temelie ale organizației; și George, visătorul care privește permanent către ceea ce proiectul ar putea deveni.
Iar 11 septembrie rămâne momentul în care toate aceste drumuri s-au întâlnit pentru prima dată într-un spațiu concret, într-o zi în care s-au rostit discursuri, s-au împărțit sarmale, oamenii au stat împreună, iar un proiect care până atunci existase mai ales în planuri și în imaginație a devenit realitate.
Dar poate că, peste câțiva ani, 11 septembrie nu va mai fi privită drept ziua în care s-a deschis primul centru.
Poate va fi privită drept ziua de la care a început ceva mult mai mare.
Pentru că adevărata ambiție nu este doar să existe o școală.
Ambiția este ca un copil român crescut în Anglia să poată intra într-un astfel de centru și să descopere, fără presiune și fără să i se spună ce trebuie să simtă, o parte din povestea pe care o poartă deja în el.
Să descopere limba pe care poate a auzit-o de la bunici, poveștile pe care părinții săi le-au adus din România, tradițiile pe care poate nu le-a înțeles niciodată și, mai presus de toate, sentimentul că există o legătură între locul în care trăiește și locul din care familia sa își are originile.
Iar dacă acesta este doar primul capitol, atunci ceea ce urmează poate fi cu adevărat extraordinar.
Pentru că uneori marile construcții nu încep cu o instituție puternică, cu resurse uriașe sau cu certitudinea succesului. Încep cu un om care are curajul să spună că ceva trebuie construit și suficientă putere să continue atunci când aproape totul îi spune că ar fi mai simplu să renunțe.
Pe termen lung, Academia Românească ar putea deveni un model pentru alte comunități românești din Marea Britanie. 
Un model în care școala de limba română, activitățile culturale, sprijinul pentru părinți și programele sportive să funcționeze împreună.
O astfel de academie ar putea include:
cursuri de limba română pentru copii crescuți în Marea Britanie;
grupe pentru copii care vorbesc româna la niveluri diferite;
activități de citire, scriere și comunicare;
ateliere de istorie, geografie, tradiții și cultură românească;
programe de fotbal și activități multisport;
dansuri populare și activități artistice;
cluburi de vacanță și programe pentru perioada sărbătorilor;
evenimente pentru părinți și copii;
întâlniri cu invitați din domeniul educației, culturii și sportului;
activități care să îi ajute pe copii să își dezvolte încrederea și spiritul de echipă.
În acest fel, Academia Românească nu ar fi doar o școală de weekend, ci un centru de educație, cultură, sport și apartenență pentru copiii români din Anglia
Întrebări frecvente pentru Google
Le poți pune la finalul articolului:
Unde se află Școala Românească – Academia Românească?
Primul centru se află în zona Custom House, East London, și se adresează familiilor românești din Custom House, Canning Town, Royal Docks, Beckton, East Ham, Plaistow, Stratford și zonele apropiate.
Ce pot învăța copiii la Academia Românească?
Copiii pot participa la activități de limba română, cultură, tradiții, lectură, comunicare, activități creative și, pe măsură ce programele se dezvoltă, activități sportive și de echipă.
Este Academia Românească potrivită pentru copiii crescuți în Anglia?
Da. Proiectul este gândit pentru copii care cresc în Marea Britanie și care au nevoie de un mod plăcut și natural de a descoperi limba, cultura și originile familiei lor.
Vor exista programe de sport?
Viziunea proiectului include dezvoltarea unor programe sportive pentru copii, precum fotbal, activități multisport, jocuri de echipă, dans și mișcare.
Cui se adresează centrul?
Centrul se adresează familiilor românești din estul Londrei și tuturor părinților care își doresc ca cei mici să păstreze legătura cu limba și cultura română.
Așa a început povestea Adinei Elana Niculescu.
Și, odată cu primul centru al Școlii Românești, povestea nu se încheie. Abia începe.
