Costul vieții uk
Adaugă spotmedia ca sursă preferată
Aproximativ 700.000 de oameni continuă să locuiască în Zaporojie, un oraș cunoscut pentru industria metalurgică și cea de construcții de mașini, situat pe malul fluviului Nipru, în sud-estul Ucrainei. La începutul războiului la scară largă declanșat de Rusia, orașul a servit drept centru umanitar esențial pentru persoanele care fugeau din teritoriile ocupate. Acum este ținta constantă a atacurilor aeriene rusești, iar plecarea este cea mai sigură opțiune pentru locuitori. Însă nu e la îndemâna tuturor.
Începând cu luna iunie, atacurile rusești cu drone și bombe ghidate asupra orașului Zaporojie s-au intensificat, destrămând treptat liniștea relativă de care orașul se bucurase multă vreme. În aceeași perioadă, dronele de tip FPV (cu vizualizare din perspectiva pilotului) au început să lovească frecvent centrul orașului, determinând autoritățile să instaleze plase de protecție împotriva acestora deasupra arterelor rutiere principale, scrie Kiev Independent.
Întrucât aveau dificultăți în încercarea de a avansa spre Zaporojie, trupele ruse au căutat să perturbe logistica de aprovizionare a orașului și a zonelor adiacente. De asemenea, au lovit benzinării, poduri, depozite, clădiri rezidențiale, școli și centre comerciale.
Raionul Kosmîcinîi, situat în extremitatea sudică a orașului – la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului – duce greul atacurilor, iar aproximativ 100.000 de locuitori nu știu acum ce să facă: să se adapteze noii realități sau să plece?
Potrivit șefului raionului, Volodimir Volobuev, în fiecare zi două sau trei bombe ghidate lovesc de obicei această zonă.
Fuga nu este o opțiune pentru toți
În Kosmîcinîi, copiii se joacă într-un parc. Unii aleargă îmbrăcați în haine de camuflaj, în timp ce alții râd în timp ce se dau pe tobogan. Deodată, bâzâitul unei drone umple aerul. „E un Shahed!”, strigă unul dintre copii. Aleargă să se adăpostească sub copacii din apropiere, privind în sus spre ceea ce pare a fi o dronă interceptoare ucraineană.
Printre ei se află Veronika Didenko, o fetiță de șase ani cu ochi albaștri și vioi, îmbrăcată în roz și cu părul blond, drept, prins într-o coadă lungă. Stă liniștită pe o pătură de picnic, la umbra unuia dintre copaci, fără să arate vreun semn de teamă. „M-am obișnuit”, i-a spus ea jurnalistei publicației ucrainene.
Veronika spune că poate distinge sunetele dronelor FPV, ale dronelor Shahed și ale bombelor cu planare – a aflat ce este războiul încă de la vârsta de 3 ani. Mama ei, Iuliia Didenko, o crește mai mult singură, după ce soțul a fost încorporat în armată. Ea spune că Veronika obosește uneori să se tot ascundă în adăpost. „Cred că ea nu înțelege (amenințarea), pentru că a întrebat unde ne-am muta dacă o bombă planantă ne-ar lovi casa”, a spus Iulia.
Originare din orașul Huliaipole – aflat sub ocupație rusă, mai la est, în regiunea Zaporojie – cele două și-au găsit o locuință aici, iar Veronika și-a făcut prietene la cursurile de gimnastică și dans. Casa în care stau acum aparține unor prieteni de familie care au fugit din Zaporojie.
Plecarea din Zaporojie ar fi o opțiune mai sigură, însă despărțirea de rude și prieteni ar fi dificilă, a spus femeia, iar mutarea în altă parte ar costa mult.
„Cel mai important lucru este că suntem împreună. Orice ar fi, suntem împreună. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi ea fără mine sau eu fără ea”, a spus Iulia.
Bombele și dronele nu fac diferența între militari și civili
Într-o altă zonă a cartierului Kosmîcinîi, Liudmîla Pavelko, o pensionară în vârstă de 77 de ani, se pregătea să cumpere alimente dintr-o piață locală când, într-o dimineață de august, o bombă planantă a explodat deasupra blocului ei.
Unda de șoc a aruncat-o pe Pavelko din bucătărie pe hol, unde s-a lovit puternic cu capul de perete. Cu ochii acoperiți de praf de ciment și brațele pline de răni provocate de dărâmături, s-a târât afară, prin ușa de la intrare, pentru a fi găsită de echipele de salvare.
„Tot ce era acolo – ferestrele, tocurile, plăcile de faianță de pe pereți – a căzut peste mine. Nu mai auzeam nimic”, a povestit femeia, două zile mai târziu, de pe patul de spital.
Pavelko susține că soldații ucraineni locuiau într-un cămin din apropiere și crede că ei au fost ținta atacului. În orașele aflate în prima linie, precum Zaporojie, militarii și civilii locuiesc adesea în imediata apropiere unii de alții. Acest lucru poate crește riscurile pentru civili atunci când Rusia atacă ținte militare suspectate din vecinătate.
Atacul care a avariat blocul în care locuia a provocat rănirea a 24 de persoane, potrivit autorităților locale. Întrucât apartamentul său a suferit daune grave, Pavelko nu știe sigur unde se va stabili. „Sincer, mi-e teamă să mă întorc acolo”, a spus femeia care a a locuit toată viața în Zaporojie.
Salvatorii înfruntă riscul loviturilor „double-tap”
Pe măsură ce atacurile mortale asupra orașului devin tot mai frecvente, echipele de salvare luptă contra cronometru pentru a salva cât mai multe vieți la locurile impactului.
Una dintre cele mai mari provocări în activitatea lor este riscul unui atac repetat (așa-numitul „double-tap”). La scurt timp după un prim atac, trupele ruse vizează din nou același loc, ucigând în mod deliberat salvatorii care intervin pentru a-i ajuta pe răniți.
„Înțelegem că orice loc lovit de o rachetă, o bombă (aeriană) sau o dronă Shahed poate deveni ținta unui atac repetat în orice moment”, a declarat Dmîtro Borodatîi, șeful Departamentului de Intervenție Rapidă din cadrul Serviciului Regional de Stat pentru Situații de Urgență (DSNS).
În cazul unei amenințări de atac repetat, salvatorii își suspendă temporar operațiunile pentru a se adăposti. Totuși, dacă există victime rănite încă blocate sub dărâmături, un grup restrâns continuă uneori să lucreze în ciuda riscurilor, a spus Borodatîi.
Șansele de a găsi supraviețuitori în clădirile prăbușite sunt „foarte mici”, mai ales după una sau două zile de căutări, a spus el; de aceea, echipele încearcă să acționeze cât mai rapid pentru a localiza persoanele dispărute. Salvatorii sunt conștienți de riscuri – inclusiv de pericolul prăbușirii unor dărâmături în interiorul clădirii – însă, în acele momente, prioritatea lor este găsirea supraviețuitorilor, a explicat Oleh Onișcenko, adjunctul șefului de tură din cadrul serviciului regional DSNS.
„Înțelegi că există oameni – sau că ar putea exista oameni – și că, pentru tine, fiecare minut este o șansă de a salva o viață. Înțelegi că familia încă așteaptă vești bune. Înțelegi că șansele de supraviețuire sunt de 1%, având în vedere că e vorba despre epicentrul exploziei”, a spus Onișcenko, al cărui coleg a fost ucis cu o zi înainte într-un atac de tip „lovitură dublă” (double-tap).
Operațiunea de căutare a persoanelor dispărute sub dărâmături poate dura de la câteva ore până la câteva zile – uneori chiar o săptămână – până când toată lumea este găsită, potrivit salvatorilor intervievați.
Atunci când persoanele dispărute nu pot fi localizate, echipele apelează la camere video de inspecție și la câini de căutare. De asemenea, salvatorii păstrează „un minut de liniște” pentru a putea auzi și cel mai mic sunet, cum ar fi zgomotul produs de cineva care lovește cu piciorul, au adăugat aceștia.
Găsirea cadavrelor sub dărâmături – mai ales când este vorba despre copii – este, din punct de vedere psihologic, cel mai dificil aspect al operațiunilor de căutare, potrivit lui Dmîtro Sosna, șeful departamentului regional de intervenție în situații de urgență (DSNS).
El a declarat că, din 2022 și până în prezent, a văzut „nenumărați” civili care și-au pierdut viața înainte ca echipele de salvare să apuce să-i salveze, însă încearcă să nu lase aceste tragedii să-l afecteze prea profund. „Și, sincer, unele dintre aceste cazuri se șterg chiar din memorie. Poate că este modul creierului de a se proteja”, a spus Sosna.
Cum rezistă oamenii
În ciuda intensificării atacurilor, mulți locuitori au decis, pentru moment, să rămână în Zaporojie și să încerce să-și continue viața.
Într-o zi însorită de august, un grup de localnici stătea pe plaja cu nisip de pe malul râului Nipru, la o zi după ceea ce locuitorii au descris drept cel mai violent atac combinat la care au fost expuși de la începutul războiului la scară largă.
Hennadii Kolomoiets a spus că a ieșit afară pentru a se elibera de stres, după ce a îndurat o noapte grea, adăpostit într-un buncăr de la o uzină metalurgică în timp ce pământul de deasupra sa se cutremura.
„Cred că această stare (de stres) va rămâne cu fiecare dintre noi, cei care trăim acest război, pentru tot restul vieții”, a spus bărbatul de 40 de ani, originar din Zaporojie.
Nu departe, la un teatru situat lângă râul Nipru, Olha Donik face ordine după o repetiție întreruptă brusc de atacul masiv din timpul nopții. Donik, directoarea teatrului municipal „Casa Actorului”, coordonează o echipă de 62 de persoane – inclusiv actori, dansatori și muzicieni – care pun în scenă diverse spectacole în acest oraș situat în apropierea liniei frontului.
Ea consideră că oamenii trebuie să păstreze un ritual din viața lor de dinainte de război – cum ar fi mersul la teatru – și că se pot simți mai puțin singuri atunci când sunt înconjurați de alții care au trecut prin aceeași experiență.
„Cultura și arta ne explică cine suntem”, a spus femeia în vârstă de 37 de ani.
„Iar noi avem nevoie de această explicație… Avem nevoie de cineva care să ne amintească cine suntem și de ce suntem aici”, a adăugat ea.
T.D.
