The Guardian: Războiul haotic al lui Trump împotriva Iranului a intrat în a șasea săptămână pentru că luptă cu un adversar pe care nu îl înțelege

Țările din Golf sunt afectate de atacuri iraniene de represalii, strâmtoarea Ormuz este închisă, iar nu există semne ale colapsului regimului, fie prin degradare militară, fie prin preluarea populară. Recuperarea a două echipaje aeriene americane doborâte este sărbătorită dincolo de faptele reale, deoarece nimic altceva nu decurge conform planului. Greșeala, ca întotdeauna, este o combinație de trufie și ignoranță, defecte făcute și mai grave de particularitățile regimului iranian, scrie publicatia „The Guardian”.

Există un decalaj mental la începutul războaielor. O întârziere cognitivă care înseamnă că nu poți să te adaptezi la faptul că un conflict periculos nu poate fi rapid conținut. Această întârziere mentală este și mai lungă atunci când sunt implicate Statele Unite. Pentru că rămâne de neconceput pentru unii că o putere militară superioară nu ar atinge rapid obiectivele sale. Că o putere inferioară nu ar ceda imediat. Că aliații nu s-ar alinia și nu s-ar uni în jurul SUA. Inconcepibil ca efectele unei campanii militare să nu fie limitate la teritoriile și popoarele vizate.

Niciunul dintre scenariile prevăzute nu s-a materializat. Conflictul zguduie piețele energetice. Există deja prognoze ale unei „recesiuni economice globale rare” în cazul unui război prelungit. Donald Trump nu a reușit să recruteze aliați europeni și din Golf pentru a participa la ofensivă sau la efortul de a redeschide strâmtoarea Hormuz. Și regimul iranian rămâne neînfrânt, provocând costuri tot mai mari în echipamentele și personalul militar american.

Acestea sunt toate interpretări greșite bazate pe supraîncrederea în puterea voinței americane. Când atacul asupra Iranului a fost lansat, susținătorii au fost cuprinși din nou de fiorul intoxicant al unei lumi create de americani. Războiul a fost o „mișcare de generație”, a declarat consiliul editorial al New York Post. Wall Street Journal a declarat că războiul „implică riscuri, la fel ca toate războaiele, dar are și potențialul de a remodela Orientul Mijlociu în bine și de a conduce la o lume mai sigură”. Celor care și-au exprimat rezerve că aceste credințe erau greșite li s-a spus să se pună pe picioare. „Sunt uimit de pesimismul necruțător pe care îl observ în mare parte din comentariile publicate,” a spus comentatorul de la New York Times, Bret Stephens. „Suntem la mai puțin de două săptămâni de la începutul unei război care aproape cu siguranță se va încheia până la sfârșitul lunii.” Cititorule, nu a fost. Uluitor.

Și acum, după ce decalajul mental s-a încheiat și suntem cu toții la curent, discuțiile se concentrează pe impas, pe posibile ieșiri și măsuri de salvare a feței pe care Trump le poate lua pentru a se extrage fără umilință. Întrebarea acum nu este cât de repede se va termina; este aceea pe care generalul David Petraeus a pus-o în 2003 despre războiul din Irak: „Spune-mi cum se termină asta?” Ceea ce se conturează este faptul că Iranul are dinamici subiective complexe care nu pot fi reduse la povestea simplistă pe care s-a lansat războiul – un regim rău se va slăbi prin degradare sistemică și poporul său îl va răsturna odată ce fundațiile încep să se clatine.

Prima greșeală a fost subestimarea apetitului și capacității Iranului pentru război asimetric. Nu trebuie să dețină capacități militare copleșitoare pentru a paraliza și destabiliza Golful. Nu în moduri dramatic devastatoare sau care să provoace mari pierderi de vieți omenești, ci care pot suspenda viața normală, compromite facilitățile energetice, provoca hemoragii economice și crește costul războiului pentru aliații SUA și întreaga economie globală. Un baraj de drone ieftine, combinate cu rachete, trimise pe parcursul zilelor și săptămânilor, au atins acest obiectiv.

A doua a fost în așteptarea bizară că Iranul nu își va desfășura cea mai valoroasă armă, închiderea strâmtorii Ormuz și impunerea unui cost și mai mare pentru război. Chiar și în timpul războiului de 12 zile de anul trecut, posibilitatea închiderii strâmtorii a fost ridicată intern, iar în conversațiile cu oficialii qatarezi de la acea vreme, principala preocupare exprimată către mine nu au fost rachetele pe care Iranul le trimisese în direcția Qatarului, ci amenințarea închiderii strâmtorii.

Și al treilea a fost așteptarea unei revolte populare, ceva ce nu s-a întâmplat din cauza tuturor felurilor de condiții, dintre care cele mai evidente sunt nebunia de a ieși pe străzi în timp ce ești bombardat, răspunsul din partea unui guvern care cu doar câteva luni în urmă a ucis protestatari, și polarizarea opiniei publice care este deja complexă și variată, sub un atac extern care ucide civili iranieni și lovește infrastructura civilă.

DIN ACEEASI CATEGORIE…

• Joburi români londra CNA a închis și Radio GOLD FM. Cozmin Gușă acuză o operaține de cenzură politică: „Adevărul nu trebuie spus!” Daria Gușă: „Licența a fost ridicată abuziv!”

• Joburi români londra Scandal imens în mass-media din România: CNA a ridicat licența de emisie a Realitatea Plus, cu unanimitate de voturi
  

• Joburi români londra

• Joburi români londra Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
  

• Joburi români londra Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate. Oamenii rămân fără vacanțe