Costul vieții uk
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Mircea Răceanu (fiu adoptiv al ilegalistului comunist Grigore Răceanu, unul dintre semnatarii „Scrisorii celor șase”, alături de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan – n.n.) a fost fiul Ilonei Pápp (ulterior Elena Răceanu), o ilegalistă comunistă, cu Andrei Bernath, șeful tineretului comunist de dinainte de război, executat în 1944 în lagărul de la Râbnița de către trupele auxiliare naziste aflate în retragere. I-am biografiat pe toți aceștia în cartea despre Gavril Birtaș, care a lucrat cu ei îndeaproape. Ca detaliu istoric relevant, Bernath a fost informator al Siguranței, iar dacă ar fi supraviețuit războiului și n-ar fi murit la timp, eroic, n-ar fi fost deloc tratat cu blândețe de tovarășii săi. În schimb, Ilona/Elena a fost o dură ; intratabilă la anchetele Siguranței, a luat parte la lupta fracționistă împotriva lui Foriș, liderul partidului interior, apoi a navigat foarte bine prin apele învolburate ale mișcării. Ea l-a plasat pe fiu în diplomație.
Născut în detenție în România, în timpul războiului Mircea a stat în URSS, unde a cunoscut-o și pe fiica lui Birtaș, Dumitra–Donca, ce i-a păstrat întotdeauna o afecțiune fraternă, numindu-l „frățiorul meu mai mare”.
IICCMER copiază aici necrologul lui Dorin Tudoran la moartea lui Răceanu. Căci este linia politică pentru înțelegerea acestor cazuri: al lui, al lui Pacepa, în principal.
În realitate, dacă omul nu a avut nimic de explicat, dacă a dormit bine și-a găsit justificări în istorie (cu i mare), istoric vorbind, cazul său nu e atât de simplu.
Căci este întotdeauna greu de spus pentru cine lucrează cu adevărat un agent : pentru cei pe care-i trădează, pentru cei în favoarea cărora trădează ori pentru sine ? Sau pentru toți în același timp ? O cercetare documentară, care lipsește, ar fi deci necesară și în acest caz.
În tot cazul, dacă în acea perioadă doreai să lupți împotriva comunismului, existau și alte căi, precum cea a disidenței.
Apoi, dacă el nu a avut nevoie de reparații, de ce le-a acceptat, totuși ? Căci Răceanu a primit, chiar înainte de intrarea noastră în NATO, și ca gest de bunăvoință al guvernării Iliescu față de Americani, cea mai înaltă recunoaștere a Statului român. Adică ceva ce un Paul Goma sau Vasile Paraschiv, care nu și-au trădat țara, ci au denunțat pe față represiunea, minciuna și impostura comuniste, nu au primit.
Reevaluarea agenților americani a fost doar începutul, căci ulterior, toți aceștia au început să fie numiți altfel : parteneri strategici.
