Costul vieții uk
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
ADEVĂRURI
SPUSE DE SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA
Între anii
2000-2005 am purtat o corespondență cu maica Teodora, Schimonahia Elisabeta – Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, născută în 16 iulie 1970 și plecată la Domnul la
numai 44 de ani, în 5 iunie 2014. Și
în aceste scrisori maica a strecurat și niște cuvinte, care mai târziu și chiar
în ziua de azi, s-au dovedit a fi niște lucruri care s-au întâmplat sau care
urmează să se întâmple, altfel spus, niște adevăruri.
Maica sfântă trăia în mod
ascetic, vorbea puțin, nu judeca și era de o smerenie dumnezeiască, de aceea
Dumnezeu i-a făcut niște descoperiri uluitoare. Am încercat să fac o sinteză a
acestor adevăruri spuse de o maică care viețuia pe vârf de munte: fără
internet, fără telefon, fără televizor, fără radio. Maica umbla doar cu
Dummnezeu.
Un sfânt nu face
preziceri, nu spune povești, nu spune minciuni. Un sfânt spune numai și numai
adevărul prezent și viitor. Nici nu cere să vadă anumite lucruri.
Dumnezeu
relevă anumite adevăruri unor oameni aleși numai și numai pentru folos
duhovnicesc.
Pe de o parte, există anumite stări duhovnicești pe care sfântul
nu le poate exprima în cuvinte, pe de altă parte, există adevăruri primite care
nu pot fi spuse.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta a spus încă din anul 2000 niște
adevăruri dureroase despre strategiile mai marilor lumii și despre mersul
lucrurilor în viitorii treizeci de ani.
A spus despre o lucrare satanică a mai
marilor acestei lumi, de o rețea globală a satanismului și, iată în anul 2005 a
ieșit la iveală cazul Epstein, care este o mică piesă din rețeaua globală.
A
spus despre o identitate informațională care va fi capabilă să îți răspundă la
orice întrebare și începând cu anul 2010 AI a pătruns în tehnologia de vârf.
A
spus că în vecinătatea României va fi război și în anul 2014 Rusia a ocupat
Crimeea, ca în 2022 să invadeze Ucraina.
A spus despre o molimă care va veni
peste omenire și în anul 2020 a fost Pandemia COVID 19.
A spus despre
implementarea unui produs informațional în creier și în anul 2024 s-a început
operarea de implanturi în creierul uman.
A spus despre faptul că în anul 2030
va avea loc o apocalipsă, dar nu știm ce înseamnă acest lucru. Aceasta poate fi
și un război mondial, dar poate fi și controlul lumii de către AI.
Schimonahia
Elisabeta era de o smerenie rar întâlnită. Când am întrebat-o ce să fac să îmi
tai voia mea, ea mi-a spus scurt: „smerenia, ea și numai ea ne poate face mai
buni și ne duce mai aproape de voia lui Dumnezeu”.
Câteva rânduri:
ȘTEFAN, IUBITUL MEU FRATE ÎNTRU HRISTOS (6)
„După cum ați putut constata și voi, la noi a venit deja iarna, ninge, bate vântul și este foarte frig. Mă bag și eu în bordei și mai ies afară la primăvară, precum ursul din bârlog, lemne mi-am pregătit, ceva alimente am la cămară, m-oi descurca eu și-n această iarnă. Nu știu dacă v-a plăcut la fratele Constantin, pădurarului, ei sunt oameni de treabă și mă mai ajută cu unele lucruri.
Nu știu dacă ați observat când am mers la casa pădurarului, faptul că de la bordei până la pădurar ne-au însoțit doi lupi, erau în spatele nostru la zece metri, de aceea v-am spus să nu întoarceți capul, să nu vă panicați, ei sunt animalele mele de companie.
Sper că ați ajuns cu bine acasă, pentru că eu am plecat a doua zi dimineață de la casa pădurarului. Acum, ați văzut cum este iarna pe la noi, mai aspră, dar avem timp mai mult de rugăciune. Când o-m termina și bisericuța sperăm să facem o brumă de slujbă, la care să ne adunăm toți pustnicii din împrejurimi. Iarna e greu să ajungem la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.”
„Nicio zi să nu treacă, fără o faptă bună. Dacă iubești oamenii și îți pui sufletul pentru ei, ești mult iubit de Dumnezeu. Să nu uităm că cea mai mare și nobilă misiune de pe pământ este aceea de slujire a omului. Dacă Dumnezeu este mult milostiv și noi trebuie să fim milostivi. Iată și cunoașterea lui Dumnezeu este posibilă prin milostenie, prin fapta bună. Să facem frate, fapte bune, să nu pregetăm.
Frate Ștefan, vremurile sunt aproape, ne spun și Sfinții Părinți, venirea lui Antihrist a intrat în linie dreaptă. Plânsete și urlete vor fi. În anul 2020 va veni o mare nenorocire peste tot pământul. După aceea va fi război și foamete, vor fi mari strâmtorări în toate felurile. În anul 2030 se va instala Antihristul, vor urma trei ani de prigoană adevărată împotriva credinței creștine. În anul 2033 va veni Apocalipsa. Hristos va veni în slava dumnezeirii pe norii cerului. Amin.
„Prieten bun, câștigă-ți plânsul și rugăciunea lui Iisus! Căci plânsul stinge focul veșnic, iar ruga te înalță sus”, după cum frumos ne îndeamnă Sfântul meu drag, Ioan Iacob Hozevitul.
La mulți ani, frate Ștefan, pentru că știu că astăzi e ziua ta de naștere.”
FOAMEA
ȘI SETEA SFINTEI ELISABETA
Sfânta Elisabeta
avea o temelie duhovnicească profundă, aceea a isihasmului românesc, a
tradiției pustnicilor din Masivul Rarău-Giumalău, aceea a rugăciunii neîncetate
purtate în taina inimii, a foamei necontenite după cuvântul lui Dumnezeu, a
foamei după învățăturile Sfinților Părinți, a milosteniei săvârșită cu smerenie
și discreție, și a hărniciei și iubirii milostive revărsate asupra celor aflați
în nevoi.
Foamea Sfintei
Elisabeta era domolită numai cu rugăciunea neîncetată, nevoindu-se în
nevoințele monahale și pustnicești, până la măsura curăției inimii și la
vederea luminii taborice, după cum ne învață Domnul Iisus Hristos prin
cuvintele: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
(Matei 5, 8).
Prin viața sa ascetică,
prin exemplul personal, Sfânta Elisabeta ajunsese la desăvârșirea
duhovnicească, încât a ajuns Să-i povățuiască atât pe creștini, cât și pe
monahii și monahi, ducând mai departe învățăturile Sfinților Părinți și ale
părinților pustnici, Zosima, Zinon, Nectarie, Ioan etc.
În podul bisericuței
Schitului pentru pustnici din Vârful Giumalău, am găsit cărți vechi cu
învățături ale celor între sfinți, Părinții noștri, mari dascăli și ierarhi:
Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur.
Tot
timpul cât s-a lucrat la Schitul pentru pustnici, Sfânta Elisabeta nu contenea
deloc rugăciunea neîncetată a inimii, fiind un exemplu de hărnicie, de rugăciune
și de milostenie pentru noi, toți cei care participam la lucrare.
Sfintei i se mai
spunea și „nebuna după Hristos”, pentru că era pătrunsă de acel dor dumnezeiesc,
un dor al singurătății, un dor de frumusețe, un dor de bine, un dor de adevăr,
o promisiune a lui Dumnezeu.
Dorul dumnezeirii nu este altceva decât o tainică,
liniștită și plină de iubire cufundare în Dumnezeu, a cărei căldură pătrunde
sufletul de dragoste, precum și tânjirea miraculoasă a întoarcerii „acasă”, la
Tatăl.
Și, într-adevăr, contemplația
este o știință a iubirii. Sufletul încărcat cu dorul după Dumnezeu e un suflet
tandru, blând și răbdător. Când ajungi să cunoști, să simți și să trăiești
dorul dumnezeirii, nicio glorie a pământului, nici cel mai bun prieten, nici
cea mai mare iubire, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezintă importanță
pentru tine, deoarece atunci trăiești o pregustare a împărăției cerurilor,
atunci trăiește Hristos în tine.
Setea Sfintei
Elisabeta era setea cerbului după izvoarele apelor, după cum grăiește
psalmistul: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește
sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmul 41, 1). Nu era o sete trupească, ci
o sete duhovnicească mistuitoare, o ardere lăuntrică după Hristos. Și această
sete nu se stingea, ci se aprindea mai tare cu fiecare rugăciune, cu fiecare
lacrimă, cu fiecare priveghere de toată noaptea în frigul aspru al Giumalăului.
De aceea foamea
și setea ei se împlineau în cuvântul fericirii a patra: „Fericiți cei ce
flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6).
Dreptatea după care flămânzea Sfânta nu era dreptatea lumii acesteia, ci Însuși
Hristos, Care este Dreptatea noastră. Ea nu căuta să i se facă ei dreptate, ci
căuta pe Cel Drept. Și în această căutare, toată ființa ei devenise rugăciune.
Când avea sete trupească o potolea cu o cană de suc de merișoare, din putina
special pregătită.
Rugăciunea ei
era rugăciunea vameșului și a isihastului deopotrivă: „Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa”. O purta
neîncetat în cămara inimii, cu respirația, cu bătaia inimii, cu lucrul
mâinilor. Când frământa pâine pentru muncitori, când căra lemne în spate spre
vârful Giumalăului, când îngenunchea în zăpadă pentru a ajuta un pui de
căprioară căzut, buzele ei șopteau tainic numele cel mai dulce decât mierea.
Astfel se împlinea în ea cuvântul Părinților filocalici: mâinile la lucru,
mintea și inima la Dumnezeu.
Și din această
foame și sete s-a născut milostenia ei cea fără de hotar. Căci cel ce a gustat
din pâinea îngerilor, nu mai poate răbda să-și vadă fratele flămând. Milostenia
Sfintei Elisabeta nu era filantropie, ci liturghie. Nu dădea din prisos, ci din
lipsă. Își dădea haina de pe ea, merindea ei de post, cuvântul ei bun,
rugăciunea ei de noapte. Și toate le făcea în ascuns, ca să nu știe stânga ce
face dreapta, fugind de slava oamenilor ca de foc.
De aceea, în
pustia Giumalăului, Sfânta Elisabeta ne-a arătat din nou calea cea veche și
pururea nouă a isihasmului românesc: că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu
tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, și că inima curățită prin post,
prin priveghere, prin lacrimi și prin rugăciunea neîncetată devine biserică a
Duhului Sfânt, în care Se sălășluiește lumina cea necreată a Taborului.
Aceasta este
taina foamei și a setei Sfintei: cu cât se golea mai mult de sine, cu atât se
umplea mai mult de Hristos. Și cu cât flămânzea mai mult după cele cerești, cu
atât hrănea mai mult pe cei pământești.
Har, pace și
mântuire!
Doamne, ajută!
Ștefan Popa
