Costul vieții uk
România Mare a fost un stat în care s-a dezvoltat industria, poate
nu atât de repede pe cât ar fi vrut unii istorici contemporani, dar
s-a reușit ridicarea a trei fabrici de avioane, cea mai importantă
fiind IAR Brașov. A fost amplasată în mijlocul țării pentru a fi
departe de frontiere și de bazele aeriene inamice. Statul a
colaborat intens cu firme franceze și poloneze în vederea
dezvoltării de motoare și avioane din ce în ce mai performante.
Important era că se reducea și dependența de firmele străine și
se forma o forță de muncă înalt calificată, capabilă să
execute și întreținerea avioanelor pe front sau refacerea celor cu
avarii grave.
Capacitățile industriale din București au fost
dezvoltate pentru avioane ușoare de antrenament, legătură și
cercetare. Nu era suficient pentru asigurarea unei aviații moderne,
puterile industriale fiind rezervate în ceea ce privește transferul
de tehnologie cu rol militar, ofereau modele depășite sau la
preturi deosebit de ridicate.
Proiectanții
români au reușit să schițeze și apoi să asambleze un aparat de
vânătoare care să înfrunte tehnica volantă a inamicului și
chiar să fie bombardier în picaj. Au fost livrate 450 de exemplare
de IAR 80 în diferite configurații și a fost o producție mare
pentru un stat în curs de industrializare normală. Rezultatele erau
uimitoare și nu s-a mai reușit vreodată să se producă local
aparate de vânătoare, cele ce implică un întreg lanț industrial
în vederea acumulării de materiale și aparatură de bord.
Adevărul a fost
că autoritățile de la București au cumpărat din Germania
materiale și componente esențiale în vederea accelerării
producției și așa se explică minunea livrărilor rapide și de
calitate. Au fost aduse în 1942 oțeluri speciale pentru structură
și aliaje din aluminiu pentru fuzelaj și aripi. Producția de
aluminiu în România era deosebit de redusă și s-a recurs la
topirea nasturilor de la uniformele militare în vederea strângerii
a ceva metal ușor. Berlinul a trimis duraluminiu, un aliaj complex
ce cuprinde cupru, magneziu și mangan, metale greu de găsit în
România. Au fost trimise și cantități de elektron, un aliaj ușor
din magneziu, zinc, aluminiu și mangan. Era esențial în a realiza
un avion fiabil și rezistent în condițiile efectuării de manevre
bruște la viteze sporite. Au fost livrate bujii, aparatură de bord
și lacuri pentru vopsire rapidă și de calitate.
Avioanele din Al
Doilea Război Mondial foloseau elicea pentru accelerarea aerului și
obținerea de portanță. Teoretic, la o primă vedere, este o piesă
simplă ce are două, trei sau patru pale din lemn sau metal.
Realizarea în practică este mult mai complicată și materialele
utilizate trebuie să reziste la vibrații ce pot rupe părțile
componente. Orice eroare în execuție poate să genereze un dezastru
și astfel nu mai pare ciudat că au fost uzine specializate în
realizarea elicelor. Practica a demonstrat că aterizările forțate
duceau în mod obligatoriu la avarierea sau ruperea elicei și se
impunea existența unor stocuri importante din această piesă
fundamentală. Partea germană a trimis exemplare din modelul VDM
pentru accelerarea producției, dar documentul din ianuarie 1943 nu
precizează în ce cantitate. Elicea cu pas variabil permitea o
optimizare a funcționării motorului în diferitele faze ale
zborului și era regăsită pe renumitele Me-109 și FW-190.
Fundamental în
luptele aeriene rămâne armamentul ce trebuie să asigure lovirea
rapidă și puternică a țintei ce se deplasează în viteză și
execută manevre de evitare. Erau sosite deja în ianuarie 1943 140
de tunuri automate și 300 de mitraliere de bord, guri de foc
speciale ce nu se realizau în România timpului. Cum uzina
brașoveană avea potențial uman, partea germană a trimis
componentele pentru 800 de mitraliere de calibrul 7,92 mm. Dacă se
face o raportare la modul de înarmare a aparatelor de vânătoare,
cu patru sau șase arme, rezultă că erau disponibile pentru 310 sau
206 avioane. Urmau să sosească alte 260 de mitraliere Mauser.
Existau și 1.500 mitraliere Rheinmetall, dar acestea nu s-au
potrivit cu modelul românesc.
Istoricii români
au scris cândva că Berlinul n-a ajutat România în domeniul
militar și a știut doar să jefuiască bogățiile statului aliat.
Industria germană era în cele mai bune avioane românești și
calitatea acestora a crescut în mod deosebit. Se știe că regimul
de la Berlin era unul deosebit de sângeros, criminal, dar este
absolut incredibil să poți redacta o carte științifică în care
să se spună că n-au fost livrări cu destinație specială.
Există și variantele în care sunt omise cu totul expedierile
de armament sau se spune că acesta era de captură.
Avionul de
vânătoare n-a dezamăgit în primele faze ale războiului, dar
specialiștii marilor puteri au venit cu idei noi și, în plus,
aveau resurse din abundență. Motorul de origine franceză a
cunoscut unele îmbunătățiri, dar și-a atins limitele. S-a
încercat adoptarea unor grupuri propulsoare germane, dar acestea nu
erau potrivite cu fuzelajul și s-a recurs la soluția trecerii la
producția de Me-109.
IAR 80 a fost un
adversar periculos pentru aviatorii inamici, dar realizările de pe
Frontul de Est încă zac prin arhivele prăfuite. Nici partea rusă
nu vrea să nareze ceva despre piloții care au ajuns să zboare până
la Stalingrad.
Cazul IAR 80 a
fost util în istoriografia românească și s-a demonstrat că se
poate scrie orice dacă un centru de putere dorește și este
generos. Germania a găsit România la nivel de PZL P.11f, PZL P.24
și prototipurile de IAR-80 și a lăsat-o în august 1944 în
situația utilizării de aparate Me-109 G6 si IAR-80 cu tunuri de
bord. Berlinul a trimis armament produs în statele învinse și care
se potrivea cu ceea ce se afla în dotarea
escadrilelor românești. Au sosit astfel mitralierele Browning
de calibrul 7,92 mm ce se asamblau în Belgia.
Foto
sus: Avioane IAR 80 (© Wikimedia
Commons)
Costul vieții uk Bibliografie
minimală
Documente
Relațiile
militare româno- germane 1939 – 1944, Fundația General Ștefan
Gușă, Editura Europa Nova, București, 2000.
Lucrări
generale și speciale
Avram,
Valeriu, Aviația sovietică deasupra României 1940 – 1944,
Editura Miidecărți, Bragadiru, 2020.
Hătărăscu,
Ovidiu, Metalele în epoca actuală, Editura Albatros,
București, 1982.
Ștefănescu,
Alexandru V., În umbra marelui Reich Tehnica de luptă a Armatei
române pe Frontul de Est (1941 – 1944). Editura Cetatea de
scaun, Târgoviște, 2020.
Tudor,
Vasile, Războiul aerian în România 1941 – 1944, Editura
Tiparg, Pitești, 2006.
Mai multe pentru tine…
