Locuri de muncă români uk
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Prea mic pentru un război atât de mare
In memoriam General (r) Marin Lungu (21.01.1936–10.09.2026)
Avea doar opt ani când a plecat pe front.
O vârstă la care un copil ar fi trebuit să cunoască școala, joaca și siguranța unei case. Pentru Marin Lungu, însă, copilăria s-a întâlnit mult prea devreme cu războiul.
Născut la 21 ianuarie 1936, în județul Tulcea, a devenit copil de trupă în Regimentul 40 Infanterie din Medgidia la numai șapte ani. După 23 august 1944 și-a urmat regimentul pe Frontul de Vest și a activat ca cercetaș în cadrul Diviziei a 9-a Infanterie.
Misiunile sale presupuneau culegerea de informații despre pozițiile și mișcările trupelor inamice. Alături de unitatea sa a trecut prin luptele pentru eliberarea Transilvaniei, iar apoi drumul său a continuat în Ungaria și Cehoslovacia.
În primăvara anului 1945, în timpul unei misiuni de cercetare în Cehoslovacia, a fost capturat de trupele germane și a ajuns prizonier într-un lagăr nazist.
Avea nouă ani.
A supraviețuit prizonieratului, însă a ieșit din lagăr grav bolnav, rănit și profund afectat de cele trăite. A fost îngrijit într-un spital al Crucii Roșii Internaționale, iar după încheierea războiului s-a întors în România.
Înainte de a împlini zece ani cunoscuse deja frontul, misiunile de cercetare și prizonieratul.
Pentru curajul dovedit și pentru misiunile îndeplinite a primit patru decorații de război: Crucea Serviciului Credincios, clasa a II-a (argint), Medalia Serviciului Credincios, clasa a II-a (argint), Bărbăție și Credință, clasa a II-a (argint), și Virtutea Militară de Război, clasa I (aur). A fost avansat la gradul de caporal la numai nouă ani.
Există fotografii din acea perioadă în care Marin Lungu apare în uniformă, cu decorațiile la piept. Dincolo de uniformă și medalii se vede însă limpede chipul unui copil.
Poate tocmai această imagine spune cel mai mult despre destinul său: un copil pus prea devreme în fața unei istorii mult prea mari.
După război, Marin Lungu a rămas apropiat de istorie. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie, devenind licențiat în istorie, și și-a continuat pregătirea în același domeniu. Povestea sa a fost consemnată de-a lungul anilor în presă, reportaje, cărți și producții dedicate vieții sale.
Experiența copilului ajuns pe front avea să fie evocată și prin titluri precum Prea mic pentru un război așa de mare și Prizonier la nouă ani. Mai târziu, Marin Lungu și-a așezat propriile amintiri în volumul autobiografic Caporal la 9 ani.
În 1995, la 50 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a reprezentat România, cu acreditarea Ministerului Apărării Naționale, la un forum internațional desfășurat la Varșovia și dedicat celor care ajunseseră, asemenea lui, copii în mijlocul războiului.
Au trecut apoi decenii. Copilul de trupă a devenit general.
Dincolo de cariera sa, a fost soț, tată și bunic. În ultimii ani ai vieții a rămas văduv.
Generalul (r) Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.
În urma lui rămân decorațiile, mărturiile și documentele unei vieți ieșite din comun. Dar, dincolo de toate acestea, rămâne imaginea copilului Marin: băiatul devenit copil de trupă la șapte ani, cercetaș pe front la opt și prizonier de război la nouă.
Peste mai bine de opt decenii, războiul pe care el l-a trăit a devenit pentru noi istorie.
Pentru Marin Lungu, a fost propria copilărie.
Iar atunci când, după atâția ani, a fost întrebat ce înseamnă pentru el România, răspunsul său a fost simplu:
„Iubirea de țară, doamnă.”
Poate că nu există cuvinte mai potrivite cu care să rămână în memoria celor care i-au cunoscut povestea.
Prea mic pentru un război atât de mare.
*
* *
Ne luăm rămas-bun de la un suflet rar, dintre acelea care lasă în urma lor mai mult decât amintiri.
A fost un om extraordinar, cu o inimă imensă, dintre cei care nu puteau rămâne nepăsători în fața durerii sau a nevoii altuia. A ajutat cât a putut, ori de câte ori a putut, fără să facă din asta un merit și fără să aștepte recunoștință. A știut să fie sprijin, să ofere liniște, să întindă o mână și să rămână aproape atunci când pentru altcineva era greu. Viața nu l-a cruțat și l-a trecut prin încercări nedrepte, dar nici suferința, nici pierderile nu au reușit să îi întunece sufletul.
Nimic nu i-a stins căldura, noblețea sau puterea de a face bine.
Pentru cei care l-au iubit, plecarea lui lasă o absență imposibil de măsurat. Dar rămâne ceea ce a dăruit: grija pentru ceilalți, verticalitatea, blândețea și urmele luminoase lăsate în viețile celor pe care i-a întâlnit.
Există oameni pe care timpul nu îi poate îndepărta cu adevărat. Ei continuă să trăiască prin ceea ce au sădit în ceilalți.
Îl vom păstra aproape, cu dor, recunoștință și iubire.
Dumnezeu să îi dăruiască odihna pe care viața i-a îngăduit atât de puțin să o cunoască!
Cristina Pavel, nepoata / Juridice.ro
Victor Roncea – Istoriile Anului 2019: Celebrul Caporal la 9 ani, cel mai tânăr combatant din lume în cel de-al Doilea Război Mondial, umilit de stat de 19 ani. O statuie pentru Marin Lungu, puștiul care a luptat pentru eliberarea Transilvania!
Povestea dramatică a generalului Marin Lungu, celebrul Caporal la 9 ani, caz unic în istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a fost reflectată în 2019 de Evenimentul Zilei, Evenimentul Istoric, Certitudinea, Televiziunea TV6 și Radio România Internațional. Vă prezentăm aici toată situația veteranului de război, erou național – cu fotografii, filmări și înregistrări -, poate mai aude cineva.
7 prim-miniștri, în frunte cu Viorica Dăncilă, i-au promis generalului Marin Lungu că-i dau un apartament, după ce a fost lăsat pe drumuri și înjurat de primarul Marian Vanghele
A fost cel mai tânăr soldat combatant din cel de-al Doilea Război Mondial. Arma Cercetașilor. Un român. Acum 75 de ani, chiar pe vremea aceasta, copilul în uniforma Armatei Române trecea prin focul bombardamentelor și sângele curs pentru eliberarea Transilvaniei. Față de alte țări, ca Rusia sau SUA, care își preamăresc micii eroi ai marelui război, cum sunt Serghei Aleșkov, înrolat la 8 ani și Calvin Graham, la 12 ani, România a uitat de Marin Lungu. S-au scris romane despre el, a inspirat un film artistic cu scenariul dramaturgului D.R. Popescu și s-au realizat mai multe documentare internaționale, a primit decorații din partea Cehiei și Slovaciei și cele mai înalte onoruri și medalii ale Armatei Române, la o vârstă fragedă, și a fost declarat erou național. Dar azi, la 83 de ani, ajuns general în rezervă, Marin Lungu se lovește de indiferența și chiar nesimțirea autorităților statului, de la cele mai înalte nivele. Înrolat copil de trupă la 6 ani și 8 luni, pentru actele sale de vitejie era deja Caporal la 9 ani. Așa și este cunoscut celor care au apucat manualele școlare de dinainte ca micul erou să fie scos din ele împreună cu eroina Măriuca – Maria Zaharia, martira de 12 ani de la Mărășești. Românii nu trebuie să mai aibă eroi. Este una din directivele NKVD elaborate de sovietici pentru spațiul european ocupat de Armata Roșie, directive ce par repuse în aplicare, cel puțin în România, după 1989.
Băiatul cu chibriturile, în liniile inamice
Născut în satul tulcean Neatârnarea și rămas orfan de tată, cu mama asistentă în Crucea Roșie, copilul Marinică este adoptat de Regimentul 40 Infanterie din Medgidia. Bătrânul de azi își amintește cu drag de instructorul lui, locotenent-colonelul Mărculescu, care, în 1942, l-a introdus în tainele activității de informații. Așa a ajuns micul ostaș să obțină informații prețioase pentru cursul războiului, după ce, ca cercetaș la grupa 132 a Biroului de Informare-Cercetare din cadrul Eșalonul Superior de Comandă al Diviziei a 9-a Infanterie, a participat la eliberarea Transilvaniei de trupele horthyst-hitleriste, apoi a Budapestei și Ungariei și a Cehoslovaciei, unde a fost prins de naziști după câteva zeci de misiuni pe front și în liniile inamice. Pe 25 octombrie 1944, în urmă cu 75 de ani, lua parte la luptele pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc, la Carei și apoi, imediat, comuna Urziceni, de la granița cu Ungaria extremist-revizionistă. Pe frontul de luptă, puștiul Marinică, supranumit „spiridușul”, era instruit să adopte postura unui țărănuș surdo-mut, ca să nu se dea de gol că nu știe limba locului, și să observe cu atenție dispozitivul inamic. Dovedind un curaj deosebit, micul cercetaș a intrat chiar în liniile și taberele inamice. Pe lângă memoria pe care și-o antrenase încă de mic cu instructorul său și apoi cu sergentul Nicolae Panoza, cercetașul își dubla informațiile pe care le înregistra despre efectivele militare printr-un sistem copilăresc dar folositor: cu bețișoare de chibrit și pietricele.
„Țara îi va fi recunoscătoare”
Pentru operațiunile curajoase prin care a trecut și în care s-a distins și a fost și rănit, chiar în timpul luptelor sângeroase de la Dealul Sangeorgiu – cota 495, desfășurate pe 26 septembrie, acum 75 de ani, Marin Lungu a fost recompensat cu decorațiile „Bărbăție și Credință”, „Medalia Serviciului Credincios” și „Crucea Serviciului Credincios”. După circa 30 de misiuni, este prins de nemți în Munții Tatra. În lagărul de la Skromca – Pyark, unde a ajuns după capturarea lui, cu adevărat și-a pierdut vocea, în urma traumelor și a spaimelor pe care le-a tras. După eliberare, în 1945, încă pe frontul din Cehoslovacia, ministrul de război al României Constantin Vasiliu Rășcanu îl inaintează la gradul de caporal și îl decorează și cu „Virtutea Militară de Război – Clasa I-a – Aur”. „Îl decorez pe acest copil pentru fapte de curaj și eroism, pentru informațiile aduse Armatei Române, merită mai mult și țara îi va fi recunoscătoare”, afirma ministrul în fața ostașilor. Se întoarce cu trupele, pe jos, în țară și tot pe jos ajunge la București, după ce trece din nou prin Careiul eliberat. După școală, este încadrat în MAI, de unde, în calitate de coordonator lucrări speciale, contribuie la ridicarea Hotelului Intercontinental și a Teatrului Național (foto istorică mai jos, din timpul lucrărilor). Pensionat și avansat în grad, refuză a doua stea de general oferită de un președinte.
„Cât își vor mai bate joc cei ajunși la putere de români și România?”
De aproape două decenii, generalul Marin Lungu trăiește o drama care nu se mai termină. După ce i-a fost demolată casa din fostul Cartier Uranus, în urma lucrărilor de sistematizare pentru Casa Poporului derulate de Ceaușescu, i-a fost repartizat un apartament pe care l-a cumpărat fără să știe că este revendicat și din care, după 2000, a fost evacuat forțat, cu toate lucrurile scoase din casă, deși primarul sectorului în care se afla, Marian Vanghele, îi promisese ajutorul. „Mai dă-l în p___a mă-sii, că nu este activ”, ar fi spus Vanghele, conform unui adjunct al acestuia. Și-a ajuns pe stradă, la propriu. Lucrurile i-au fost furate iar soția a fost lovită de un atac cerebral. De atunci este într-o stare de sănătate în continuă degradare. Iar viața fostului cercetaș în liniile inamice s-a reluat la București, ca într-o țara reocupată.
Odiseea lui a trecut prin Parlament, unde un grup de senatori a încercat să-l ajute degeaba și apoi pe la toți primarii și prim-miniștrii pe care i-au avut Bucureștii și România din 2000 încoace. Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș, sunt doar câțiva dintre prim-miniștrii care i-au promis rezolvarea „imediată” a situației, care se adaugă unor Carmen Dan, fostul Ministru de Interne sau Beniamin Leș, Ministrul Apărării, care doar l-au ținut prin anticamerele lor sau s-au pozat cu el pentru Facebook. Până la urmă, fostul primar Sorin Oprescu l-a băgat într-un apartament dintr-un bloc social, de unde a fost scos ca să-l ocupe o funcționară de-a lui de la Primărie. Ilegal, după cum spune Marin Lungu. Acum sta deasupra unui gang, în blocul social din care este amenințat oricum să fie dat afară pentru că este revendicat de Camera de Comerț. Dar a ajuns, după îndelungate lupte prin tranșeele micilor mai-mari ai României, la primul ministru Viorica Dăncilă. Care, ca și predecesorii ei, i-a promis rezolvarea „imediat”. Soluția: o Hotărare de Guvern care să ajute și alți veterani aflați în situația ingrată a celebrului cercetaș la 9 ani. Numai că de-atunci au trecut „doar” 16 luni (vedeți document). Între timp, Toni Greblă și Dragoș Condrea, de la Secretariatul General al Guvernului, și-au bătut joc de general, cel mai tânăr luptător pe front din ultimul Război Mondial, și, după ce i-au promis că-i vor dau un apartament chiar pe lânga fiica veteranului, în selectul cartier Muncii, l-au ținut pe la ușile lor până când și SPP-iștii de la intrare i-au spus, franc, că este dus cu preșul (Video). Cu o perseverență dobândită încă de pe front, generalul Marin Lungu se adresează astăzi, din nou, presei și opiniei publice, prin intermediul Evenimentului Zilei, cu o întrebare ca un strigăt: „Cât își vor mai bate joc cei ajunși la putere de români și România?”. Și în plus, chiar și de eroii României, adăugăm noi. Momentan, o așteptăm pe Viorica Dăncilă să ne spună [acum și pe Ludovic Orban].
Victor Roncea / Evenimentul Zilei
O statuie pentru cel mai tânăr luptător pentru eliberarea Transilvaniei, acum 75 de ani: Marin Lungu, Caporal la 9 ani, caz unic în istoria celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânar soldat al Primului Razboi Mondial este un sârb: copilul Momčilo Gavrići (foto stânga), înrolat la 7 ani și care și-a răzbunat familia ucisă sălbatic de austro-ungari – i-au spânzurat tatăl, mama, bunica, cele trei surori și cei patru frați după care au dat și foc casei. Adoptat de Divizia a 6-a de Artilerie sârbească, Momčilo le-a indicat ofițerilor pozițiile austro-ungarilor și a asistat la bombardarea lor. La 8 ani era caporal. Istoria îl consemnează drept cel mai mic combatant în Primul Război Mondial. Cel mai tânar participant și totodata erou al celui de-al Doilea Razboi Mondial este un român: Marin Lungu, zis Marinică, Spiridușul sau Nevăzutul, copil de trupă la mai puțin de 7 ani, caporal la 9 ani, azi general în rezervă. Orfan de tată și cu mama asistentă în Crucea Rosie, Marinică este primit în rândurile sale de Regimentul 40 Infanterie din Medgidia unde este instruit ca cercetaș. A trecut în liniile inamice ale trupelor horthysto-naziste de circa 30 de ori, furnizând informații despre pozițiile și efectivele militare ale acestora. În urmă cu 75 de ani, în octombrie 1944, lua parte la eliberarea Transilvaniei, a ultimei brazde de pământ românesc, a Cereiul și a comuna Urziceni, de la granița cu Ungaria, campanie în care primește pentru meritele sale trei decorații de război. Merge cu trupele românești mai departe și eliberează pentru a doua oară Budapesta, după 1919. Ajunge în Munții Tatra, unde ste prins până la urmă de nemți, în timpul unei operațiuni de culegere de informații și este azvârlit în vreo trei lagăre naziste. În urma suferințelor din lagare a rămas mut pentru o perioadă destul de lungă. Și-a revenit cu greu dupa război. A fost decorat pe front cu cele mai înalte distincții ale Armatei Române. Nu are statuie – cum ar merita! -, nu se mai știe că este cel mai tânăr participant în marele Război și mai trece și prin probleme serioase privind situația sa locativă, după ce a fost dat afară în stradă din casa primită dupa ce regimul comunist i-a demolat-o pe cea din Uranus. Nici o autoritate nu pare să vrea să respecte sacrificiile veteranului de război.
Un erou uitat
Cu toate faptele sale de vitejie realizate la o vârstă extrem de fragedă, Istoria internațională nu-l prea consemnează în mediul virtual drept ceea ce este – cel mai tânăr militar al ultimului Război. Suntem ca-n bancurile de pe vremea lui Ceaușescu, cu un român, un american și un rus. Americanii dedică pagini importante, pe site-ul celui mai mare Muzeu al lumii – Smithsonian – cazului lui Calvin Graham, înrolat în Marină la 12 ani, rănit și distins în luptele din Pacific duse de nava marinei americane USS South Dakota.Cercetând Istoria prin motoarele de căutare ale spațiului virtual, el este considerat pe plan mondial drept cel mai tânăr participant la Razboi. La o cercetare mai aplicată mai apare și puștiul rus Serghei Aleșko, care nu se știe exact în ce an s-a născut, pentru că a fost găsit ca un copil al pădurii, după un raid german, dar se estimează că anul nașterii sale ar fi 1936. Americanii și rușii își dispută până și această întâietate, în timp ce românii, cel puțin instituțiile statului, dacă nu l-au uitat încă pe eroul nostru, se străduiesc din răsputeri să o facă.
Marin Lungu s-a născut la 21 ianuarie 1936, în județul Tulcea, într-un sat cu numele simbolic de Neatârnarea. La vârsta de 6 ani și 8 luni era deja copil de trupă. A funcționat ca cercetaș, în cadrul Diviziei a 9-a Infanterie, cu care a participat pe frontul de Vest la eliberarea Transilvaniei, Ungariei și Cehoslovaciei. Pentru cei care s-au născut după 1989 sau puțin înainte, numele lui nu le mai spune nimic. Dar micul nostru erou a fost pentru mult timp un exemplu și un model de urmat, pentru generații întregi care i-au citit povestea în cărțile de Citire. Azi, când până și Măriuca, eroina de la Mărășești, a fost eliminată din manualele de Istorie, nu mai este de mirare, din păcate, că nici măcar pe o pagină din această Istorie a Românilor nu se mai regăsește eroul-copil, care ar trebui, după părerea nostră, să aibă cel puțin o statuie în România, așa cum arăta el atunci.
Ministerul Apărării să colaboreze cu Ministerul Educației
Părinții vremurile de azi îl mai pot găsi pe odinioară celebrul Caporal la 9 ani doar în inspiratele volume ale regretatului Dumitru Almaș, student al lui Nicolae Iorga, „Povestiri Istorice”, viu ilustrate de Valentin Tănase (cum este și portretul alăturat). Sau căutând filmul „Prea mic pentru un război atât de mare”, cu Mihai Filip, Mircea Albulescu, Ernest Maftei, Gheorghe Cozorici, Jean Constantin, Gheorghe Dinică, Ștefan Radof și alții, cu un scenariu de D.R. Popescu după o nuvelă de Aurel Petri. Venerabilul General și scriitor Radu Theodoru, cu care am discutat pe această temă, este de părere că însăși Armata, prin Ministerul Apărării, ar trebui să se mobilizeze pentru a colabora cu Ministerul Educației privind reintroducerea în manualele școlare ale acestor eroi făcuți pierduți din istoria noastră națională.
Marin Lungu a cules date pe front și în spatele frontului trupelor germane și ungare, despre amplasamentul trupelor, a descoperit depozite armament și a adus date de la oameni infiltrați în spatele frontului. Deghizat în cioban sau cerșetor, el pătrunde uneori chiar în taberele dușmane, unde înregistrează efectivele inamice cu propriul lui sistem: pietricele și bețișoare. Pentru faptele sale eroice, a fost decorat pe front cu patru medalii de război: ”Crucea Serviciului Credincios”, clasa a II-a; ”Medalia Serviciului Credincios”, clasa a II-a; ”Bărbăție și Credință”, clasa a II-a; ”Virtutea Militară de Război”, clasa a I-a.Toate decorațiile i-au fost date pe front de către cei mai mari comandanți în ierarhia militară din acel timp, ne amintește Radu Theodoru, care a scris și prefața uneia dintre cărțile despre puștiul-Caporal. La 9 ani a fost înaintat la gradul de caporal de către ministrul de Război al vremii, generalul Constantin Vasiliu-Rășcan, și a fost declarat erou pentru curajul și eroismul său.
Radu Theodoru: „Manualele școlare ar trebui să îi rezerve măcar o pagină”
Ministrul de Război, care l-a și decorat cu Virtutea Militară, pe frontul din Cehoslovacia, amintește cum micul militar s-a evidențiat în luptele Diviziei a 9-a de pe Mureș, din 1944, și în special cele pentru cucerirea dealului Sângeorgiului. Generalul Costin Ionașcu, cel care comanda Divizia a 9-a, îl considera „un cercetaș desăvârșit” cu care a eliberat și Bucureștii și Budapesta. După luptele de la Mureș și Turda, vestea despre micul erou se transmite în Transilvania. „La Cojocna – scrie Ionașcu – populația îl îmbrățișează. La Apahida descoperă tancuri și tunuri antitanc. Atacăm prin surprindere pe inamic și eliberăm Apahida. La 22 septembrie pornim spre Carei. Ajungem la 22 octombrie și eliberăm orașul la 25 octombrie. Marin este deja înainte, la Urziceni, unde, întâlnind patrule inamice recurge la un șiretlic: se face că duce o vacă de funie. Pentru curajul și priceperea lui este din nou decorat.”
Radu Theodoru poveștește cum a ajuns copilul Lungu pe front: „A ieșit la raportul comandantului de divizie și i-a cerut să plece pe front. Firește, generalul nu i-a aprobat dar copilul s-a strecurat în trenul regimentar. Isteț, inventiv, de un curaj ieșit din comun, copilul de trupă Marin Lungu este remarcat de către un căpitan care-l instruiește în specialitatea de cercetaș. În Transilvania se strecoară în spatele liniilor inamice, în satele și localitățile ocupate, inventează zeci de pretexte să umble de colo, colo; numără tunurile, blindatele, autovehiculele, își dă seama de efective, învață să distingă uniformele ungurești de cele nemțești. Aduce informații exacte, comunică amplasarea mitralierelor, a aruncătoarelor, a artileriei. Mă îndoiesc că există vreo armată participantă la cel de-al Doilea Război Mondial care să scoată în fața frontului un al doilea mic caporal”, spune Radu Theodoru. „Manualele școlare ar trebui să îi rezerve măcar o pagină”, subliniază generalul-scriitor.
Victor Roncea / Sursa: Evenimentul Istoric / VIDEO:
