Misiunea Artemis II dă startul unei noi curse spațiale, doar că de data asta Războiul Rece se poartă între SUA și China. Cine conduce, momentan, competiția

După mai bine de 50 de ani de pauză, Statele Unite, prin intermediul SpaceX și NASA, par din nou hotărâte să ducă un om pe Lună, după ce misiunea Artemis II a reușit să ajungă în apropierea Lunii.

În vreme ce misiuni spațiale au mai existat în ultimele decenii, iar călătoriile orbitale au devenit frecvente, chiar și în scop turistic, omenirea pare să fi uitat de cucerirea Lunii, lucru realizat de programul spațial american la finalul anilor 60’, dar pus în plan secund timp de 50 de ani.

Acum, cursa spațială este din nou în centrul atenției, într-un nou Război Rece, de data aceasta cu China. Dacă Războiul Rece a constat într-o bătălie ideologică între SUA și URSS, care a cuprins și febra cuceririi spațiului, astăzi avem parte de un război comercial deschis cu China, care, din nou, pare să se extindă și în sfera spațială.

China a făcut în liniște propriile progrese importante, deși mai puțin mediatizate, în direcția trimiterii astronauților săi pe Lună. Pe 11 februarie, o versiune cu un singur etaj a rachetei chineze aflate în dezvoltare pentru misiuni lunare, Long March 10, având în vârf o navă spațială Mengzhou, a fost lansată de pe o rampă din Centrul Spațial Wenchang, pe insula sudică Hainan.

Mengzhou a coborât apoi cu ajutorul parașutelor pentru recuperare în Marea Chinei de Sud, marcând o abortare reușită în zbor a navei spațiale fără echipaj. Aceste teste deschid drumul către următorul pas esențial: un zbor orbital complet al rachetei Long March 10 și al navei Mengzhou, care va avea loc mai târziu în acest an, cel mai probabil fără echipaj, scrie publicația Scientific American.

Așadar, Statele Unite par să fie cu un pas în fața Chinei însă, în trecut, rușii au fost înaintea americanilor, prin plasarea primului satelit pe orbită și trimiterea primului om în spațiu, Iuri Gagarin. SUA au recuperat însă ulterior și au fost primii care au aselenizat pe Lună, cu misiunea Apollo.

Locuri de muncă români uk Ce a însemnat cursa spațială în Războiul Rece

Competiția din timpul Războiului Rece a fost o demonstrație a supremației tehnologice și militare, într-o competiție ideologică acerbă între SUA capitalistă și URSS-ul comunist.

După 1945, rivalitatea SUA–URSS în domeniul rachetelor balistice și al armelor nucleare s‑a extins natural în spațiu: cine stăpânea rachetele și sateliții avea și un avantaj militar, și unul propagandistic.

Primul satelit artificial al Pământului este lansat de URSS, marcând începutul oficial al cursei spațiale și șocând opinia publică din SUA în 1957. În același an, URSS trimite pe orbită Sputnik 2 care o avea pe cățelușa Laika la bord, primul mamifer în orbită, demonstrând capacitatea de a susține încărcături biologice în spațiu.

În ianuarie 1968, SUA lansează Explorer 1, primul satelit american, care descoperă centurile de radiații Van Allen și marchează intrarea efectivă a americanilor în cursă, iar pe 29 iulie 1958, președintele Eisenhower semnează National Aeronautics and Space Act, prin care NASA începe oficial să funcționeze la 1 octombrie 1958, preluând programul spațial civil american.

Pe 12 aprilie 1961, Misiunea Vostok 1 îl duce pe cosmonautul rus Yuri Gagarin pe orbită, devenind primul om în spațiu și primul care înconjoară Pământul, iar în același an Alan Shepard zboară cu Mercury‑Redstone 3 (Freedom 7), devenind primul american în spațiu, într-un zbor suborbital.

Pe 25 mai 1961 președintele John F. Kennedy stabilește obiectivul național de a „duce un om pe Lună și a‑l readuce în siguranță pe Pământ” înainte de sfârșitul deceniului, transformând cucerirea Lunii în țintă politică majoră.

În decembrie 1968, Apollo 8 devine prima misiune cu echipaj uman care orbitează Lună, pregătind aselenizarea propriu‑zisă, iar în luna iulie a anului 1969, astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin pășesc pe Lună în cadrul misiunii Apollo 11, realizând obiectivul lui Kennedy. Acesta este momentul în care SUA „câștigă” cursa spațială.

După Apollo 11 și ultimele misiuni lunare, interesul public și politic pentru programele extrem de costisitoare de tip Apollo a scăzut, iar accentul s‑a mutat pe stații spațiale și mai apoi către proiecte comune, culminând cu Apollo–Soyuz în 1975.

Accidentul Challenger, când o rachetă cu echipaj la bord a explodat la câteva zeci de secunde de la decolare, a reprezentat un punct de cotitură în modul în care SUA își aborda programul spațial, iar NASA a devenit mai prudentă.

Locuri de muncă români uk Cine va câștiga noua cursă spațială

China are o agenție spațială foarte bine finanțată (CNSA), o stație spațială proprie (Tiangong) și un program lunar și planetar ambițios care include misiuni către Marte și în viitor către Jupiter. SUA conduc în continuare prin NASA și un sector privat puternic (SpaceX, Blue Origin etc.), dar își organizează activitatea tot mai mult în jurul programului Artemis și al unui cadru de norme internaționale (Artemis Accords).

Planurile chineze pentru 2024–2050 prevăd ca China să devină lider global în spațiu până în jurul anului 2050, cu un accent clar pe un laborator lunar internațional și pe explorarea extinsă a planetelor.

În paralel, Washingtonul vede spațiul ca domeniu strategic de competiție, ceea ce explică și crearea Space Force și politicile de consolidare a alianțelor prin Artemis Accords, un set de principii și bune practici, neobligatorii juridic, pentru explorarea și utilizarea civilă a spațiului cosmic, coordonate de NASA și Departamentul de Stat al SUA.