Costul vieții uk
Europa traversează un moment de „trezire la realitate” care riscă să destrame consensul social.
Dividendele păcii au fost investite în sisteme de sănătate, educație și protecție socială. Însă spectrul războiului Rusiei la granițele UE forțează o recalculare dureroasă. Europa trebuie să se reînarmeze, dar cine va plăti factura? Statul social sau stabilitatea fiscală?
Costul vieții uk Sfârșitul iluziei pacifiste
De la căderea Zidului Berlinului, modelul european s-a bazat pe o premisă care astăzi pare de o naivitate cruntă: interdependența economică va preveni orice conflict major. Bugetele de apărare au fost primele sacrificate pe altarul redistribuirii sociale.
În timp ce SUA își mențineau rolul de garant al securității prin NATO, europenii au construit cel mai generos sistem de protecție socială din lume. Astăzi, ”Busola Strategică” a UE nu mai este un document teoretic, ci o necesitate urgentă. Pentru a crește cheltuielile apărării, statele membre trebuie să identifice sume uriașe care, în mod tradițional, mergeau către pensii, spitale și subvenții verzi.
Costul vieții uk O bombă cu ceas
Dilema „arme sau protecție socială” devine o bombă cu ceas. Pentru un lider european, este aproape imposibil să explice unui electorat lovit de inflație și de criza costului vieții că tăierile de la asistența medicală sunt necesare pentru a cumpăra baterii de rachete Patriot sau tancuri Leopard.
Există un risc major ca reînarmarea forțată să alimenteze populismul. Partidele extremiste, atât de stânga, cât și de dreapta, promit „pace și prosperitate” în opoziție cu „economia de război”. Dacă guvernele centriste nu găsesc o cale de a finanța apărarea fără a demola contractul social, Europa s-ar putea trezi cu armate moderne, dar cu societăți fragmentate.
Costul vieții uk Soluția integrării
Soluția de ieșire din acest impas pare a fi mutarea poverii de la nivel național la nivel comunitar. Ideea unor „Eurobonduri pentru apărare” – titluri de stat emise de UE pentru a finanța industria de armament – câștigă teren. Ar permite statelor să se înarmeze fără a canibaliza imediat bugetele sociale naționale.
Mai mult, fragmentarea industriei de apărare europene este o risipă de resurse. Statele Unite folosesc un număr limitat de platforme de luptă, dar Europa produce tipuri diferite de blindate, piese de artilerie și rachete, dublând costurile de întreținere și logistică. O integrare reală a achizițiilor ar putea genera economii de scară.
