Joburi români londra
Dezvoltarea
industrială după Primul Război Mondial a adus o perioadă de
prosperitate prin creșterea cantității de mărfuri de pe piață
și masele de clienți cumpărau masiv. Orice minune nu ține prea
mult. Anul 1929 a fost cel în care a pornit recesiunea în SUA și
fenomenul s-a extins la nivel planetar. Descrierea fenomenului a fost
realizată pe larg de către experți în Istorie și Economie. A
devenit un model pentru orice comparație cu o epocă în care
afacerile nu merg conform legilor generale. Savanți renumiți și
jurnaliști pasionați de senzațional au descris catastrofa prin
care trecea omenirea.
Povestea
cu plecarea dezastrului de la bursă a fost repetată de a rămas
adevăr științific de necontestat, dar parcă repetarea
principalelor idei cu insistență te duce cu gândul că se dorește
ascunderea a ceva deosebit și periculos dacă ar ieși la suprafață.
Oare nu cumva s-a mai întâmplat ceva în aceeași perioadă?
Mareșalul
Jukov ar fi scris o carte de memorii și tomul voluminos este
plin de date ce sugerează că au fost mulți colaboratori generoși.
Stă scris că în anul 1929 s-a elaborat un plan prin care artileria
sovietică trebuia reformată din temelii. Erau multe tunuri bune
prin puterea de foc, dar trecerea timpului își spunea cuvântul.
Mii de tunuri puteau să fie modernizate prin programe industriale
potrivite și aceasta urma să fie prima etapă a programului. Stalin
era un conducător obsedat de problemele armamentului și statul a
investit deosebit de mult în domeniul pieselor de artilerie.
Capacitatea
uzinelor de artilerie a crescut în perioada 1928 – 1933 de peste
șase ori.
Se
mai găsește o altă informație despre minunile din economia
sovietică a perioadei: producția de tunuri mici a crescut de 35
de ori. Informația
lăsată de cenzură să treacă este deosebit de interesantă și
chiar se poate pune întrebarea cum au scăpat astfel de date într-o
carte ce se putea citi în biblioteci. Este evident că saltul de
producție a fost uimitor, dar formularea se face în stil comunist
și nu se precizează cât era inițial. Lipsa unui sistem de
referință nu permite calcularea exactă a numărului de tunuri, dar
acesta trebuia să fie uriaș. Ar mai fi ceva interesant de observat:
se discută numai despre tunurile de calibru mic și gândul se
îndreaptă imediat spre piesele antitanc și antiaeriene. Nu se
suflă o vorbă despre gurile de foc medii, grele și navale.
Tunul
în sine era doar o mică parte a problemei pe care Moscova trebuia
s-o rezolve din 1927, anul de debut al industrializării. Stalin a
cerut formarea de specialiști și muncitori care să asigure
cantități mari de produse speciale și calitatea să nu lipsească.
Masele de angajați erau plătite numai de stat și apoi produceau
mijloace de distrugere, inutile pentru o economie sănătoasă.
Autoritățile erau obligate să ia cote din sectoarele rentabile și
să le dirijeze spre domeniul militar. Întreaga economie era dată
peste cap de dezvoltarea industriei de armament, cea care nici nu
exporta pentru a se obține valută forte sau mărfuri pentru
populație. Economia trebuia să asigure materiile prime pentru
tunuri și, mai ales, pentru muniție. Furnalele trimiteau fierul
necesar proiectilelor și acestea erau umplute cu explozibili
puternici. Hans Roth, un militar german care a luptat în prima linie
din 22 iunie 1941, a constatat că artileria sovietică dispunea de
proiectile de cea mai bună calitate, ceea ce era supărător și
periculos pentru luptătorii din Wehrmacht.
Se
discuta în întreaga lume că nu erau lansate comenzi către
industria grea și uzinele mecanice din Uniunea Sovietică nu mai
făceau față comenzilor de artilerie. Trebuie să dispară teza
referitoare la slaba dezvoltare economică din perioada zisă de
recesiune. Industria producea prea multe mărfuri, dar acestea erau
cu destinație militară și nu ajutau cu ceva la creșterea
nivelului de trai. Stalin a cumpărat fabrici întregi pentru
dezvoltare tehnologică și vapoarele aduceau mereu mașini-unelte ce
erau necesare în fabricile de armament. Chiar s-a înregistrat o
prăbușire a aprovizionării populației și a rezultat un genocid
prin înfometare în 1933. Statul comunist producea tunuri și nu era
timp de detalii referitoare la locuitorii de rând.
S-a
scris că a fost supraproducție și de aceea a izbucnit și apoi a
bântuit Marea Criză Economică. Istoricii au avut dreptate, dar au
uitat să spună ceva: a fost supraproducție de armament și drumul
spre război era deschis. Trebuia doar să fie o scânteie care să
incendieze planeta și aceasta a apărut la 1 septembrie 1939.
Politicile
lui Stalin de înarmare au contribuit din plin la recesiune și
situația s-a menținut cât timp a guvernat dictatorul sovietic. Au
fost aruncate pe piața mondială produse din lagărul socialist,
cele ce erau ieftine și dereglau prețurile. Erau cumpărate mașini
și utilaje scumpe pentru industrie. Economia mondială era dată
peste cap de astfel de vânzări și achiziții. SUA trimitea spre
Rusia sovietică flote de vapoare încărcate cu mărfurile dorite de
Kremlin. Soseau și specialiști atrași de salariile oferite în
lagărul socialist de ochii lumii. Totul era propagandă. Stalin se
pregătea de revoluția mondială cu ajutorul tehnicii oferite de
capitaliștii ce urmau să piară.
Foto
sus: Afiș sovietic de propagandă (© Wikimedia
Commons)
Mai multe pentru tine…
