Al patrulea act al războiului. Iranul pierde teren în fața SUA în Strâmtoarea Ormuz ANALIZĂ

Deși mulți consideră că Iranul a rezistat cu succes presiunii militare americano-israeliene, o analiză publicată de CNN arată o realitate diferită: blocada reimpusă asupra porturilor iraniene și prăbușirea economiei par să fi întors, pentru prima dată, balanța de forțe în favoarea Washingtonului.

O idee tot mai răspândită a început să se contureze în legătură cu războiul din Iran: că Teheranul ar fi ieșit învingător.

Argumentul pare, la prima vedere, solid. Statele Unite și Israelul au bombardat Iranul timp de săptămâni întregi, provocând pagube uriașe și impunând cereri majore de concesii. Iranul a refuzat însă să capituleze. Guvernul de la Teheran rămâne la putere. Rachetele sale continuă să reprezinte o amenințare pentru întreaga regiune. Iar cel mai important, Iranul păstrează în continuare capacitatea de a perturba traficul naval prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a dus la creșterea costurilor energetice pentru Statele Unite și pentru mare parte a lumii. În timpul verii, președintele american Donald Trump a avertizat chiar asupra riscului unei recesiuni globale, dacă strâmtoarea ar rămâne blocată.

Este un argument puternic. Dar s-ar putea să fi fost formulat prematur, susține Brett McGurk, analist de politică externă la CNN, care a ocupat funcții de conducere în domeniul securității naționale în timpul președinților George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden.

Războaiele sunt, în esență, o competiție de forță de negociere și rezistență. Iar această competiție arată acum foarte diferit față de acum doar câteva luni.

Costul vieții uk Al patrulea act

Conflictul, care durează de șase luni, s-a desfășurat, până acum, în patru „acte”. Primul a început odată cu loviturile aeriene intense din 28 februarie și a continuat timp de șase săptămâni de operațiuni militare de mare intensitate. Al doilea a debutat odată cu încetarea focului din 7 aprilie și negocierile care au urmat, culminând cu memorandumul semnat pe 17 iunie de Trump și președintele iranian Masoud Pezeshkian. Al treilea act a început câteva săptămâni mai târziu, când Iranul a ales din nou să vizeze nave comerciale în strâmtoarea Ormuz, declanșând un nou schimb de lovituri militare reciproce.

Acesta a fost momentul în care au apărut tot mai multe voci care cereau Statelor Unite să cedeze, practic, controlul strâmtorii Iranului. Washingtonul părea că a rămas fără opțiuni. Nu chiar.

Din a doua jumătate a lunii iulie, Statele Unite au reimpus blocada militară asupra porturilor iraniene, precum și sancțiunile privind comerțul cu petrol al Iranului. În paralel, armata americană a lucrat neîntrerupt pentru a debloca rutele navale și pentru a proteja navele comerciale care tranzitează strâmtoarea. Rezultatul a fost o blocadă eficientă a exporturilor de petrol iranian, în timp ce transporturile globale și-au revenit, iar prețurile la energie au rămas remarcabil de stabile. Potrivit unei relatări Bloomberg din această săptămână, fluxul de petrol prin strâmtoarea Ormuz a revenit deja la două treimi din nivelul dinaintea războiului.

Asta înseamnă că presiunea se acumulează acum, tot mai mult, asupra Iranului, nu asupra Statelor Unite. Iar dacă Teheranul își pierde capacitatea de a ține „ostatică” strâmtoarea, forța sa de negociere se erodează rapid.

Costul vieții uk O strategie americană mai eficientă

Iranul a intrat în acest război deja slăbit de ani de sancțiuni și de o gestiune economică defectuoasă. Situația sa actuală este, însă, considerabil mai gravă.

Potrivit Fondului Monetar Internațional, economia iraniană este estimată să se contracte cu peste 5% anul acesta, în timp ce inflația se apropie de 70%. Moneda națională s-a depreciat semnificativ, iar prețurile la bunurile de primă necesitate au crescut abrupt. Un oficial al Ministerului Muncii din Iran a estimat recent că peste un milion de locuri de muncă au dispărut doar în primele trei luni de război.

Aceste cifre contează, întrucât capacitatea Iranului de a susține conflictul depinde, în cele din urmă, de mai mult decât de arsenalul său de rachete rămas. Înainte de război, regimul de la Teheran se confrunta deja cu un nivel fără precedent de nemulțumire publică față de regimul represiv și de eșecul economic. Potrivit unor relatări, mii de iranieni au fost uciși în timpul protestelor de stradă.

O strategie americană mai potrivită, încă de la începutul conflictului, ar fi putut fi o campanie economică menită să sprijine populația iraniană care cere schimbare. Primul act al războiului, înlăturarea celei mai mari părți a conducerii iraniene, a dus, în schimb, la consolidarea puterii Gărzilor Revoluționare și la un val suplimentar de represiune împotriva majorității iranienilor care se opun regimului.

Însă Gărzile Revoluționare au nevoie de resurse pentru a guverna prin forță, iar acest al patrulea act al conflictului, un embargo militar, este o situație cu care Iranul nu s-a mai confruntat niciodată. De fapt, este pentru prima dată de la Revoluția din 1979 când Iranul se confruntă cu o carantină impusă asupra principalei sale artere economice, Strâmtoarea Ormuz.

Singura cale de ieșire pentru Teheran ar fi să renunțe la amenințările împotriva navelor din strâmtoare și să abandoneze ceea ce a mai rămas din programul său de îmbogățire a uraniului, în mare parte deja distrus, o înțelegere pe care Trump ar accepta-o, crede Brett McGurk, analist de politică externă la CNN, care a ocupat funcții de conducere în domeniul securității naționale în timpul președinților George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden. Din perspectiva Gărzilor Revoluționare, însă, oricare dintre aceste gesturi ar fi perceput drept un semn de slăbiciune și ar amenința direct controlul lor asupra puterii.

Costul vieții uk Cărțile Iranului

Teheranul ar putea încerca să iasă din acest impas tot prin escaladare militară. Strategia sa în primele trei acte ale conflictului a fost clară: amenințarea comerțului prin strâmtoare, creșterea prețurilor globale la energie și a benzinei în Statele Unite, sporirea presiunii economice internaționale și, în cele din urmă, forțarea lui Trump să dea înapoi, mai ales odată cu apropierea alegerilor parțiale din SUA.

Iranul a vizat, de asemenea, infrastructura energetică a statelor din Golf și ar putea repeta acest gen de atacuri. Gruparea houthi, aliată Teheranului în Yemen, a amenințat că va bloca traficul comercial prin Marea Roșie, folosind rachete și drone iraniene.

Toate acestea ar însemna, însă, revenirea la aceleași tactici folosite în primele acte ale războiului, tactici care, strategic vorbind, nu au funcționat pentru Iran. Statele din Golf nu sunt mulțumite de acest conflict, dar majoritatea nu susțin cedarea în fața cerințelor de tip „extorcare” ale Iranului privind strâmtoarea. Iar încercările Teheranului de a bloca strâmtoarea cu drone și mine navale eșuează acum, pentru prima dată de la începutul conflictului.

Așadar, riscul unei noi escaladări din partea Iranului, pe măsură ce presiunea economică se intensifică, nu trebuie exclus. Dar, în acest moment, s-ar putea ca acest lucru să nu fie suficient pentru a reduce presiunea existentă. Trump pare mult mai hotărât decât presupuseseră, aparent, liderii de la Teheran.

Costul vieții uk Punctul de rupere

Liderii iranieni, la fel ca mulți analiști occidentali, proiectează imaginea unui regim imun la presiune. Potrivit Teheranului, Iranul nu va renunța niciodată la programul său nuclear, la controlul Strâmtorii Ormuz sau la rețeaua sa de grupări aliate din regiune.

Este, spun oficialii iranieni, o realitate pe care întreaga lume trebuie să o accepte, atunci când vine vorba despre Orientul Mijlociu.

Ministrul de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat săptămâna trecută că blocada și presiunea sancțiunilor sunt „sortite eșecului”, la fel cum, spune el, au eșuat toate campaniile anterioare de a schimba politica Iranului.

Analistul spune că a auzit exact aceleași argumente, în trecut, despre gruparea Stat Islamic, și despre Hamas, în timpul negocierilor pentru eliberarea ostaticilor din Gaza.

În realitate, orice actor are, în cele din urmă, un punct de rupere. Iranul a crezut că l-a găsit pe cel al lui Trump. S-ar putea, însă, ca Trump să găsească, la rândul său, punctul de rupere al Teheranului. Este încă prea devreme pentru a trage o concluzie definitivă, susține Brett McGurk.

Costul vieții uk Nu este ultimul act

Această confruntare, sub o formă sau alta, ar putea continua până la finalul mandatului lui Trump și chiar dincolo de acesta. La urma urmei, rivalitatea americano-iraniană durează deja de aproape cinci decenii.

Primele acte ale acestui război au fost marcate, din partea americană, de obiective schimbătoare și prost definite, de poziții inconsecvente și de declarații contradictorii.

Al patrulea act pare, însă, diferit. Armata americană are acum un obiectiv clar, așa cum a subliniat, săptămâna aceasta, comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper: aplicarea blocadei împotriva Iranului și facilitarea traficului comercial prin strâmtoare.

Obiectivul american ar trebui să rămână la fel de bine definit: Iranul trebuie să renunțe la pretențiile sale asupra Strâmtorii Ormuz și să abandoneze programul de îmbogățire a uraniului. Până atunci, aceasta va rămâne noua stare de fapt.

Iar această stare de fapt, poate pentru prima dată de la declanșarea războiului, pare acum să avantajeze Washingtonul, nu Teheranul, consideră analistul CNN.