Prof. Nicholas Dima: Jurnalul unui Idealist. ”Se pare că trăim timpurile de pe urmă și un nou război mondial bate la ușă…”

Jurnalul unui Idealist

Nicolae (Nicholas) Dima

Ediție revăzută. Editura Transilvania, Septembrie 2026, 378 pp.

Prefața si Concluziile

Prefață

Literatura de mărturie a diasporei românești ocupă un loc esențial în arhitectura culturală a ultimului secol. Între exilul politic, dezrădăcinarea identitară și nevoia de a păstra vie memoria unei patrii aflate în transformare, vocile care au reușit să transcrie această experiență în pagini de jurnal sunt rare și prețioase. În acest context, volumul domnului Nicolae (Nicholas) Dima,„Jurnalul unui idealist”, se așază cu naturalețe în rândul lucrărilor care nu doar consemnează o viață, ci și definesc un destin colectiv.

La vârsta de 90 de ani, autorul oferă cititorului nu doar o retrospectivă a propriei existențe, ci și o sinteză a unei epoci marcate de frământări politice, rupturi istorice și căutări spirituale. Cartea devine, astfel, un document de conștiință, o mărturie a unui om care a trăit între două lumi: România natală și America adoptivă. În paginile sale, idealismul nu este o simplă temă, ci o axă de viață, un fir roșu care traversează deceniile și conferă unitate unei biografii marcate de migrație, studiu, activism și reflecție.

Nicholas Dima aparține generației de intelectuali români care au înțeles că libertatea nu este doar un drept, ci o responsabilitate. Plecarea sa din România comunistă nu a însemnat o ruptură de identitate, ci o extindere a ei. În exil, autorul a devenit un observator atent al evoluțiilor politice din Europa de Est, un analist respectat al geopoliticii regionale și un promotor constant al valorilor democratice. „Jurnalul unui idealist”reflectă această dublă vocație: aceea de martor și aceea de interpret.

Cartea se remarcă prin echilibrul dintre introspecție și analiza contextuală. Autorul nu se limitează la evocarea unor episoade personale, ci le integrează într‑o perspectivă istorică amplă. Evenimentele care au marcat România ultimelor decenii – de la regimul totalitar la tranziția postcomunistă – sunt filtrate prin experiența directă a unui om care a trăit departe de țară, dar niciodată în afara ei. Această distanță geografică, paradoxal, îi conferă o claritate a privirii pe care puțini contemporani au avut‑o.

Stilul lui Nicholas Dima este sobru, limpede, lipsit de artificii. El scrie cu o sinceritate care nu caută efecte literare, ci adevăruri morale. În acest sens, jurnalul său se apropie de tradiția clasică a memorialisticii românești, în care mărturia personală devine instrument de reflecție asupra destinului național. Cartea nu este doar o confesiune, ci și o pledoarie pentru demnitate, pentru continuitatea valorilor și pentru responsabilitatea față de istorie.

Un element distinctiv al volumului este modul în care autorul reușește să îmbine idealismul cu realismul. Deși titlul sugerează o perspectivă aspirativă, textul nu este niciodată naiv. Dima cunoaște bine fragilitățile lumii contemporane, limitele politicii, vulnerabilitățile societății românești. Idealismul său nu este o formă de evadare, ci o formă de rezistență. Este idealismul omului care a văzut prea multe pentru a se iluziona, dar care refuză să renunțe la credința în puterea morală a individului.

În paginile jurnalului, cititorul descoperă un autor care își asumă cu luciditate vârsta, experiența și responsabilitatea. La 90 de ani, Nicolae (Nicholas) Dima nu scrie pentru a impresiona, ci pentru a transmite. Cartea este, în acest sens, un testament intelectual. Nu un testament al încheierii, ci unul al continuității. Autorul nu își închide destinul, ci îl oferă ca reper generațiilor care vin.

„Jurnalul unui idealist”este, în mod firesc, și o carte despre România. Despre România reală și despre România interioară. Despre țara care l‑a format și despre țara pe care a purtat‑o în sine, indiferent de distanțe. În acest sens, volumul se înscrie în aceeași linie tematică pe care autorul a explorat‑o în lucrările sale anterioare, inclusiv în cartea „Românii și România între pământ și cer”. Dacă acea lucrare oferea o perspectivă macro asupra identității românești, jurnalul actual aduce o perspectivă micro, personală, profundă.

În calitate de prefațator, consider că această carte este nu doar o contribuție literară, ci și una morală. Ea reamintește cititorului că idealismul nu este o slăbiciune, ci o formă de curaj. Că destinul unui om poate deveni oglinda unei epoci. Și că, uneori, jurnalul unui idealist poate spune mai mult despre o națiune decât o întreagă bibliotecă de analize politice.

Semnez această prefață cu respect pentru autor, cu recunoștință pentru generația pe care o reprezintă și cu convingerea că volumul de față va rămâne o lucrare de referință în literatura diasporei românești.

Mihai Ganea, Baia Mare, 2026

Sfârșit de Carte, Sfârșit de Eră, Concluzii de Viață…

În urmă cu vreo 3 ani, lucram la un eseu care urma să încheie evoluția preocupărilor mele din tinerețe, până mai recent. Între timp, a izbucnit războiul din Ucraina și am început să mă concentrez pe implicațiile noului conflict. Am scris mai multe articole și analize în acest scop în speranța, vagă de altfel, că se va ajunge la un acord de încetare a focului. De fapt, în mai multe articole și în două cărți publicate anterior în limba engleză, am afirmat clar că Rusia nu va accepta niciodată de bună voie o Ucraină independentă, care să iasă din sfera de influență și control a Moscovei. Am fost luat totuși prin surprindere de declanșarea conflictului în acel moment și am susținut că odată început, nu se va termina nici bine și nici curând. Ulterior s‑au reaprins și atrocitățile din Orientul Mijlociu și mai recent din Iran și tabla mondială de șah militar s‑a complicat până la impas și paralizie. Există oare vreo legătură între cele trei focare de război și evoluția globală a lumii? Există, dar ce mă preocupă cel mai mult, este cum se va strecura România prin aceste vremuri zguduitoare? Drept rezultat, în ultimele luni m‑am concentrat pe evoluția evenimentelor din țară.

***

Războiul din Ucraina, afectează în mod direct alianța NATO și Rusia și indirect întreaga lume. Conflictul din Orientul Mijlociu, antrenează întreaga regiune și atrage după sine marile puteri. Oricare dintre aceste focare, poate duce la un război mondial cu potențial catastrofal. Eu sper că „înțelepții invizibili ai Sionului”, împreună cu marii lideri politici ai lumii vizibile și magnații din culisele istoriei, vor găsi o soluție și vor evita o tragedie finală. Să revin totuși la subiect. Intenționam să închei acest volum după restabilirea păcii, dar mă tem că am intrat într‑o fază de conflicte interminabile și consider că este mai înțelept să‑mi închei cartea și să las soarta lumii pe mâna celor puternici.

***

Cu voia Domnului, în iulie anul acesta, AD 2026, am împlinit 90 de ani și spun sincer că nu‑mi doresc mai mult. Prin natura mea idealistă, trebuia să mă nasc în secolul al 19‑lea. Am avut neșansa să mă nasc însă cu o sută de ani mai târziu și sămușcadânc din frământatul secol XX. Acum, am intrat deja în altă lume și nu mă încântă cu nimic modul în care a început noua eră. Admit însă că sunt curios să aflu cum se va încheia această lume coruptă, imorală și anticreștină. Sunt cumva optimist, deoarece am rămas integru și am încercat să‑mi fac datoria, dar pe măsură ce trec anii, îmi pierd încrederea în oameni. Cred nelimitat însă în Conștiința supremă a universului și sunt convins că în final, Dumnezeu va face dreptate. Aș vrea să văd totuși dreptatea și adevărul instaurate aici, pe pământ; și aș vrea să văd dreptate în România, țara pentru care m‑am zbătut fără încetare. În ce mă privește, mi‑am trăit viața și mă pregătesc pentru ora scadenței. Am făcut unele lucruri bune, dar și nenumărate greșeli. Pentru lucrurile bune, nu cer nici o recunoștință. Pentru greșeli, mă rog lui Iisus să mă grațieze.

Altfel, în ultimii ani, nu prea m‑am dus la biserică. Ultima oară, în iunie anul trecut, m‑am spovedit părintelui Filaret de la Mănăstirea Ortodoxă Sfântul Antondin Arizona, stat în care m‑am retras. Părintele Filaret este american, dar a trecut la ortodoxie și s‑a format la Sfântul Munte. Am abordat multe subiecte cu el și i‑am spus tot ce aveam pe suflet. Părintele s‑a arătat intrigat de modul în care îmbin eu credința cu știința și nu a fost în dezacord cu mine. M‑a ascultat calm și m‑a îndemnat să reîncep să mă duc la biserică și să mă rog mai mult. De fapt, m‑am născut într‑o familie creștină și mă rog încă din copilărie. În decursul vieții am trecut prin încercări grele și momente critice și deși uneori m‑am îndoit de puterea rugăciunii, nu am renunțat nici la rugăciune și nici la credință. Pe măsură ce am acumulat însă cunoștințe, am încercat să combin religia, filozofia și știința. Nu știu dacă am reușit, dar sunt împăcat și mă declar mulțumit.

***

Știința din ultima vreme dezvăluie structura intimă a materiei până la punctul la care materia se transformă în vibrații energetice, își schimbă natura, și trece în altă dimensiune. Așa vor trece și sufletele noastre din trupuri fizice, într‑o dimensiune spirituală imperceptibilă simțurilor biologice. Acolo ne vrea Creatorul, conștiința supremă a universului; acolo trebuie să ajungem! Cei care au înțeles menirea cea din urmă a vieții, au datoria să‑și împartă cunoștințele și celorlalți; să‑i ajute în orice chip posibil: material, moral, intelectual și în mod special, spiritual. De ce? Pentru că noi oamenii suntem scântei de conștiință divină încarnate din Dumnezeu, și scopul vieții este să evoluăm, să avansăm, să ne întoarcem la creator, și să devenim una cu El.

Acest scop ar trebui urmărit și de marile națiuni care au ajuns la apogeul puterii; să ajute țările mici și rămase în urmă; să le ajute să evolueze și să se împlinească. Din păcate, marile puteri sunt ancorate în cuceriri și avuții materiale, ceea ce în final, le va duce la prăbușire și pieire. Mă refer la America de azi, la Rusia de ieri și de azi, la China de azi și de mâine, și mă refer la Israel, o țară mică, dar cu mare influență globală. Ce fac aceste țări cu imensele resurse și posibilități pe care le au? Le închină omului de rând și îi ajută pe cei slabi? Ori le închină celui necurat?

***

În ultima vreme, America și‑a abandonat rolul creștin care o caracteriza și în prezent se complace într‑o fază avansată de dezorientare și decadență morală.

Rusia, deși afișează vechea ei credință ortodoxă, menține aceiași atitudine agresivă și necreștină față de vecini și față de România.

China la rândul ei, deși a ajuns la un grad avansat de bunăstare, bunăstare însoțită de un control social strict, nu oferă nici ea un model moral și spiritual de dezvoltare.

Uniunea Europeană, care a pornit cu intenții aparent bune, s‑a transformat într‑o societate fără morală și a devenit un fruct otrăvit. E adevărat că uniunea încă mai oferă libertate și un anumit standard de viață, dar alunecarea ei anticreștină și antinațională mă face să cred că nu are viitor.

***

Rămâne statul Israel și evreii, despre care pastorul Richard Wurmbrand spunea că au primit de la Dumnezeu misiunea de a biciui creștinătatea pentru a o aduce la credință. Au făcut evreii acest lucru? Au devenit ei, cu experiența lor istorică și cu înțelepciunea lor milenară, sfetnicii și păstorii lumii creștine? De fapt, au făcut contrariul!

Evreii reprezintă un caz special și unic în istoria lumii și se pare că au ajuns la capătul misiunii lor. Între timp, kazarii și sioniștii au pus stăpânire pe Israel și par dispuși să arunce toată omenirea într‑o catastrofă apocaliptică, dacă nu se supune scopurilor urmărite de ei. Personal, cred că a sosit timpul ca evreii să decidă ei înșiși ce vor. Vor să intre în rândul lumii, ori vor să se sinucidă și să ia toată omenirea cu ei? Evreii mai au doar două opțiuni: se întorc la Dumnezeu prin Iisus, ori trec definitiv de partea forței opuse. De data aceasta, alegerea nu e numai a rabinilor și a liderilor; este a fiecărui evreu!

***

Se pare că trăim timpurile de pe urmă și un nou război mondial bate la ușă. Un filozof rus susținea că ultima bătălie de pe pământ se va purta între mesianismul creștin rusesc și mesianismul iudeu. Și într‑adevăr, Rusia a ajuns în fruntea unui bloc răsăritean, în timp ce Israelul și evreii controlează lumea occidentală. Ce va urma și unde se află România în acest context? Cred că țara noastră se află undeva în mijlocul frământărilor și aproape de centrul evenimentelor. Din păcate, liderii noștri și‑au pus interesele personale înaintea celor naționale. Cred că numai Dumnezeu ne mai poate salva!

Prof. Dr. N.N. Dima

SUA