Locuri de muncă români uk
În
noaptea de 5 august 1944, lagărul pentru prizonieri de război de la
Cowra, din statul australian New South Wales, a fost scena celei mai
mari evadări din lagărele de prizonieri din timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial.
După ce un prizonier japonez a încercat să avertizeze
autoritățile asupra revoltei iminente, peste 900 de deținuți au
ieșit din barăci și au atacat gardienii folosind arme improvizate,
precum bâte, unelte de grădinărit și tacâmuri. Revolta s-a
soldat cu moartea a 234 de prizonieri japonezi și a cinci
australieni. Cei care au reușit să fugă au fost capturați în
decurs de câteva zile, relatează Smithsonian
Magazine.
Conform sursei citate, explicația acestui gest aparent lipsit de
șanse se află în cultura militară japoneză din timpul
războiului. Educația și propaganda promovau loialitatea absolută
față de împărat și subordonarea individului interesului
colectiv.
Militarii erau formați să considere sacrificiul suprem drept cea
mai înaltă datorie, iar documentul militar „Senjinkun”,
distribuit în 1941, le cerea soldaților să nu accepte niciodată
rușinea capturării. În această concepție, moartea era
preferabilă statutului de prizonier, iar capturarea reprezenta o
dezonoare atât pentru militar, cât și pentru familia sa.
Această mentalitate explică de ce numărul prizonierilor
japonezi capturați de Aliați a fost extrem de redus în comparație
cu cel al germanilor. Mulți soldați japonezi au fost luați
prizonieri doar după ce fuseseră grav răniți, epuizați sau
inconștienți.
Cei care supraviețuiau capturării considerau adesea că viața
lor se încheiase din punct de vedere moral și social. Autoritățile
japoneze îi declarau uneori oficial morți, iar familiile primeau
această veste fără să știe că rudele lor trăiau. Din dorința
de a evita rușinea, numeroși prizonieri foloseau nume false și
evitau să trimită scrisori acasă.
Diferența dintre perspectiva occidentală și cea japoneză
asupra captivității era profundă. În timp ce militarii
occidentali considerau predarea o soluție legitimă în fața unei
situații fără speranță, soldații japonezi vedeau sinuciderea și
sacrificiul drept modalități de a-și păstra onoarea.
Literatura inspirată din experiențele de la Cowra ilustrează
această opoziție de valori: argumentele occidentale în favoarea
supraviețuirii nu reușeau să învingă convingerile adânc
înrădăcinate ale prizonierilor japonezi.
Primul prizonier japonez capturat pe teritoriul Australiei a fost
pilotul Hajime Toyoshima, în 1942, iar ulterior acesta a fost
transferat la Cowra. Lagărul, construit inițial pentru prizonieri
italieni, era bine organizat și oferea condiții de trai relativ
bune.
Deținuții aveau acces la magazine, activități recreative,
terenuri de sport, servicii medicale și posibilitatea de a cultiva
grădini. Australienii respectau principiile Convenției de la Geneva
și tratau prizonierii uman, în contrast puternic cu tratamentul
sever aplicat de Japonia prizonierilor
aliați din Asia.
Prizonieri japonezi, după ce împăratul Hirohito a anunțat capitularea (© Wikimedia Commons)
Mulți japonezi se așteptau însă la represalii și au fost
surprinși de corectitudinea gardienilor australieni. Unii au
interpretat această atitudine drept un semn de slăbiciune și au
început să profite de toleranța administrației lagărului. Pe
măsură ce veștile despre înfrângerile Japoniei ajungeau în
lagăr, grupările radicale au susținut că singura modalitate de
a-și recâștiga onoarea era o revoltă colectivă.
Locuri de muncă români uk Evadarea de la Cowra
Declanșatorul imediat al evenimentelor a fost anunțul din 4
august 1944 privind transferul soldaților de rang inferior într-un
alt lagăr, pentru reducerea supraaglomerării. Liderii japonezi au
protestat, dar fără succes.
În aceeași zi, prizonierii au organizat o adunare, iar
majoritatea a votat în favoarea unei evadări în masă, deși
numeroși participanți au recunoscut ulterior că au acceptat planul
mai degrabă din presiunea grupului decât din convingere. Ei știau
că șansele de reușită erau minime și că probabil vor muri, însă
considerau tentativa mai importantă decât succesul propriu-zis.
În noaptea revoltei, prizonierii și-au luat rămas-bun unii de
la alții, au improvizat arme și au incendiat barăcile. La semnalul
dat de Toyoshima, aproximativ 966 dintre cei 1.104 prizonieri
japonezi au pornit atacul. Împărțiți în mai multe grupuri, ei au
urmărit obiective diferite. Unul dintre acestea era capturarea unei
mitraliere Vickers, apărate de soldații australieni Benjamin Gower
Hardy și Ralph Jones.
Cei doi au fost uciși, însă înainte de moarte Hardy a reușit
să scoată o piesă esențială a armei, împiedicând folosirea ei
de către atacatori. Alte grupuri au încercat să spargă gardurile
lagărului, fiind întâmpinate cu focuri de armă, în timp ce un
număr de prizonieri au ajuns în alte sectoare ale complexului.
Până dimineața, sute de prizonieri reușiseră să părăsească
lagărul, dar toți au fost capturați în următoarele nouă zile.
Mulți dintre cei evadați s-au sinucis înainte de recapturare sau
și-au ucis camarazii, considerând că astfel își păstrează
onoarea. În total, majoritatea victimelor japoneze au murit
împușcate, iar restul au pierit în incendii, prin sinucidere sau
din cauze necunoscute. De partea australiană, pe lângă Hardy și
Jones, și-au pierdut viața încă trei militari.
Ulterior s-a aflat că autoritățile primiseră avertismente
privind pregătirea unei revolte, dar nu înțeleseseră amploarea
pericolului. Australienii nu puteau concepe că prizonierii preferau
moartea captivității și au interpretat comportamentul acestora
prin propriile valori culturale, ceea ce a dus la o subestimare gravă
a riscului.
După revoltă, supraviețuitorii se așteptau la pedepse severe,
însă autoritățile australiene au dat dovadă de moderație.
Prizonierii au fost mutați în alte lagăre și repatriați după
încheierea războiului. Deși se temeau că vor fi respinși de
familii și de societatea japoneză, majoritatea au fost primiți cu
căldură la întoarcerea acasă.
Cimitirul de război japonez din Cowra (© Nick-D / Wikimedia Commons)
Astăzi, victimele japoneze sunt înmormântate în Cimitirul
Japonez de Război de la Cowra, iar soldații australieni căzuți în
timpul revoltei odihnesc într-un cimitir din apropiere. Alături de
grădina japoneză și Clopotul Păcii construite ulterior, aceste
locuri au devenit simboluri ale reconcilierii și prieteniei dintre
Australia și Japonia, transformând memoria unui episod violent
într-un mesaj de pace și cooperare între cele două națiuni.
Foto sus: Prizonieri de război japonezi la sosirea în Australia
(© John Oxley Library / State Library of Queensland / Wikimedia
Commons)
Mai multe pentru tine…
