Costul vieții uk
Există
în istoriografia românească teoria că Germania nazistă a vrut să
transforme statul român în simplu furnizor de materii prime pentru
colosul industrial ce consuma mult peste ceea ce producea teritoriul
controlat până la începerea ostilităților din cadrul celui de-Al
Doilea Război Mondial.
Datele
statistice publicate în spațiul românesc nu surprind o astfel de
atitudine ce s-a răspândit din comunista eră în cercetarea
istorică. Germania de la Weimar a trimis înspre București, în
1931, 8.290 t de aparate, motoare și mașini necesare în economie.
Se presupune că acestea erau de calitate germană și astfel s-a
realizat o modernizare a statului român.
Era
prea puțin în raport cu potențialul ambelor părți, dar atât s-a
putut. Au fost înregistrate în 1932 livrări deosebit de scăzute
și s-a ajuns la numai 5.604 t. Era o vreme de incertitudine politică
și instabilitatea guvernamentală s-a reflectat și la nivelul
afacerilor. Se zice că era recesiune și se rezolvă problema
scăderii exporturilor spre piața românească. Problema era însă
de natură politică și clienții români ar fi vrut mult mai multe
produse germane.
Lumea
democratică n-a știut să atragă venituri și se investea mult în
domeniul dezvoltării industriei cu caracter militar. Anul 1933 a
fost cel mai rău în ceea ce privește schimburile dintre cele două
state și doar 3.929 de tone de motoare și aparate au putut să
ajungă pe meleagurile românești. Era un haos generat de lupta
naziștilor pentru acapararea puterii depline și noii ocupanți ai
posturilor înalte aveau o gândire haotică și plină de ură.
Ascundeau incompetența în spatele unui paravan de violență și a
fost normal să fie înregistrată o decădere a producției și a
comerțului. În plus, multe echipamente mergeau spre domeniul
militar.
Timpul
a trecut și economia germană s-ar fi sufocat dacă n-ar fi realizat
exporturi. Exista din 1935 tendința de creștere a livrărilor de
produse cu destinație industrială, agricolă și pentru
transporturi. Au fost cumpărate 9.017 t și se presupune că erau
echipamente de calitate mai bună decât ceea ce exista în 1931.
Au
fost aduse alte 15.767 t în 1936, un salt uriaș în domeniul
colaborării cu un stat ce încă nu pornise pe calea expansiunii
agresive pentru obținerea de spațiu vital. S-a ajuns în 1938, cel
mai bun an din perioada interbelică în ceea ce privește producția,
la livrări de 27.534
t,
ceea ce însemna de peste trei ori cantitatea din 1931. Statistica nu
precizează ce fel de mărfuri erau achiziționate, dar este evident
că industria putea să profite din plin de sosirea noilor
mașini-unelte sau motoare.
Mașinile
industriale sosite în ultimul an de pace puteau să fie folosite
intens timp îndelungat dacă aveau parte de întreținere și de
personal instruit și atent la folosirea echipamentelor. România se
transforma din stat agrar – industrial în stat industrial și cu
ajutorul Germaniei. Cele mai multe capacități de producție erau
nimicite de activitatea muncitorilor ce nu erau interesați să
folosească tehnica primită și mereu erau nemulțumiți de ceva. Se
răzbunau în mod conștient sau nu pe ceea ce le oferea statul sau
patronii.
Oare
cât timp o să mai persiste teoria clasică despre concepția
transformării României în simplu furnizor de cereale și petrol
pentru Reich? Situația a stat exact invers și cantitățile de
mărfuri venite dinspre Germania au servit la dezvoltarea statului
din Carpați.
Conservatorismul
istoricilor face parte din fenomenul general de repetare a ideilor
din cadrul unui popor și trec uneori mii de ani până când anumite
teze sunt schimbate. Oamenii sunt conservatori în multe din cele
gândite.
Foto
sus: Uzinele metalurgice Reșița, în perioada interbelică.
Interiorul forjeriei (© iMAGO
Romaniae)
Mai multe pentru tine…
