Costul vieții uk
România traversează cea mai apăsătoare perioadă economică din ultimii ani. În acest decor dominat de scumpiri, facturi, taxe și impozite nesimțite, nu mai poți deschide un televizor fără să dai peste un reprezentant al USR explicându-ți, doct și grav, de ce încă nu suferi suficient. USR-iștii au acaparat studiourile mai ceva ca avertizările meteo în zi de cod roșu, iar tonul lor moralizator seamănă cu o lecție ținută unui popor rămas repetent la materia „Responsabilitate fiscală”.
Dacă tot ne-a trezit din somn Raed Arafat cu un RO-Alert la 4 dimineața, ca să ne anunțe că ninge iarna, USR vine imediat după el și ne mai aplică o lovitură peste ceafă: Dominic Fritz spune că se putea mai rău și, implicit, că ar fi fost chiar bine să ne fie mai rău. Nu este nicio interpretare forțată, ci concluzia logică a declarațiilor primarului din Timișoara referitoare la „viteza” și „profunzimea” reformelor Guvernului Bolojan.
Costul vieții uk Fritz îl ceartă pe Bolojan: mai multe taxe și impozite!
Președintele USR s-a declarat nemulțumit că Executivul nu taie suficient de repede și suficient de adânc. Ne-a explicat că ne îndatorăm prea mult, că generațiile viitoare plătesc nota de plată a consumului prezent și că soluția creșterii taxelor „s-a epuizat”, deci urmează, inevitabil, reducerea cheltuielilor. Nu oricum, ci cu hotărâre, cu fermitate, cu viteză.
„Nu e momentul să ne odihnim”, spune Fritz, într-un moment în care milioane de români nu mai știu de unde să mai taie pentru a-și plăti facturile la utilități către corporațiile străine.
Când un lider politic afirmă public că nu este mulțumit de „profunzimea” reformelor, într-un context în care impozitele au crescut, taxele s-au multiplicat, iar mediul privat gâfâie ori dă bir cu fugiții, mesajul transmis este limpede: se poate și mai dur, se poate și mai apăsat, se poate și mai mult pe spinarea contribuabilului!
Aceasta este filozofia politică a USR, una rece, contabilicească, în care omul simplu, cel care plătește, muncește și suportă, dispare în spatele indicatorilor de deficit.
Desigur, reducerea deficitului este un obiectiv legitim. Nimeni nu contestă nevoia de echilibru bugetar. Problema nu este existența reformelor, ci orbirea selectivă cu care sunt susținute. În timp ce cere statului să strângă șurubul și mai tare, Dominic Fritz nu scoate un cuvânt despre realitatea economică brutală a începutului de an 2026.
Costul vieții uk România, mai scumpă decât Franța
România a plătit în ianuarie cel mai mare preț la energie din Uniunea Europeană, de peste două ori mai mare decât Franța sau Spania. La gaze naturale, situația este la fel de apăsătoare: costuri reale printre cele mai ridicate din tot blocul comunitar. Și toate acestea într-o țară care nu este dependentă integral de importuri, într-o țară care are zăcăminte de gaze și capacitate de producție energetică.
Aici ar fi fost locul pentru vocea morală a USR. Acum era momentul să auzim indignarea despre piața energiei, despre mecanismele prin care prețurile au explodat, despre contractele și intermedierile care transformă resursele interne ale țării în facturi imposibile plătite de populație. Dar, în loc de o analiză tăioasă a acestor anomalii, primim de la Fritz lecții despre cum ar trebui să ne pregătim pentru și mai multă austeritate.
Românii sunt chemați să înțeleagă că plapuma e scurtă, că fiecare „trage spre el”, că bugetul e limitat. Corect, numai că aceeași rigoare nu se regăsește și în întrebările fundamentale: de ce o țară producătoare de gaze plătește printre cele mai mari prețuri la energie? Cine beneficiază de această schemă? Unde se scurg marjele și comisioanele? Cine câștigă din paradoxul românesc al bogăției naturale și sărăciei la factură?
Este mai comod să ceri sacrificii decât să deranjezi interese, să vorbești despre generațiile viitoare decât să explici prezentul. De ce USR nu arată cu degetul spre mecanismele care împovărează contribuabilul?
În această logică, cetățeanul devine permanent vinovat: consumă prea mult și nu oferă înapoi suficient față de cât primește, ne zice USR. Iar statul, în viziunea lui Dominic Fritz, rămâne un organism abstract care trebuie alimentat constant.
USR ne transmite, pe față, că soluția pentru problemele structurale ale economiei României este să strângem noi și mai tare cureaua, deși abia mai respirăm. Asta nu mai e reformă, ci ideologie a pedepsei. USR-iștii condundă duritatea cu responsabilitatea, iar austeritatea devine scopul guvernării țării.
În loc să fie salvată, România este pusă în genunchi. Iar un partid care cere permanent sacrificii, dar evită să explice de ce resursele țării nu se regăsesc în bunăstarea oamenilor, transmite exact mesajul ăsta: că România trebuie disciplinată prin suferință.
Or, cu o asemenea viziune politică, atunci, da – USR chiar ne vrea în genunchi!
