Au luptat femeile celtice în bătălii?

Celții
antici au prosperat în Europa, câștigându-și reputația de
războinici neînfricați. Ei au jefuit Roma în jurul anului 390
î.Hr., iar câteva decenii mai târziu au fost primiți de Alexandru
cel Mare în timpul campaniilor sale de cucerire.

Nu este surprinzător, așadar, că arheologii descoperă
numeroase arme în mormintele celtice. Totuși, de-a lungul
deceniilor, unele dintre aceste arme au fost găsite în morminte
aparținând femeilor, indicând că acestea ar fi putut să le
folosească. Mai mult, studii genetice recente indică faptul că
elitele celtice își transmiteau puterea pe linie maternă.

Celții locuiau într-o mare parte a Europei, din ceea ce astăzi
este Spania până în Turcia. Ei împărtășeau o limbă și o
cultură asemănătoare, iar indicii privind influența femeilor au
fost descoperite pe întregul teritoriu pe care l-au ocupat și sunt
sugerate și de textele antice. Acest lucru ridică o întrebare
interesantă: au existat femei celtice care au luptat în
bătălii?

Părerile sunt împărțite, însă unii dintre experții
intervievați de Live
Science consideră că este posibil ca femeile celtice să
fi participat la lupte, deși probabil nu în mod obișnuit. O
dificultate este că între cercetători există încă o dezbatere
privind faptul dacă locuitorii Insulelor Britanice de acum
aproximativ 2.000 de ani pot fi considerați, într-adevăr, celți.

Costul vieții uk Indicii genetice

Deși nu răspund direct întrebării despre femeile-războinic
celtice, câteva studii genetice recente au arătat că femeile din
elita celtică ocupau poziții importante de putere. Un studiu din
2024, publicat în revista Nature
Human Behaviour, care a analizat ADN-ul antic din mai multe
morminte celtice din Germania, a descoperit că puterea era moștenită
pe linie maternă. Un alt
studiu, din 2025, asupra unor înmormântări din Anglia Epocii
Fierului, a arătat că bărbații se căsătoreau și intrau în
familii locale conduse de descendențe feminine puternice.

Aceste rezultate susțin mărturiile textelor antice, potrivit
cărora femeile celtice se bucurau de mai multă libertate decât
multe dintre contemporanele lor din restul Europei. Profesorul Philip
Freeman, specialist în științe umaniste la Universitatea
Pepperdine, scria în cartea sa „War,
Women and Druids: Eyewitness Reports and Early Accounts of the Celts”
(„Război, femei și druizi: relatări ale martorilor
oculari și mărturii timpurii despre celți” / University of
Texas Press, 2002):

„Femeile celtice se bucurau, în general, de mai multă
libertate și de mai multe oportunități decât omoloagele lor din
lumea greacă și romană. Este greu de imaginat o soție greacă
alăturându-se soțului pe câmpul de luptă sau chiar conducând o
armată, așa cum a făcut regina britanică Boudica”.

Costul vieții uk Femeile „cu ochii scânteietori”

O altă posibilă dovadă provine dintr-un pasaj deosebit de
expresiv despre gali, un popor celtic care trăia pe teritoriul
Franței de astăzi.

Soldatul și istoricul roman Ammianus Marcellinus (cca. 330–395
d.Hr.) scria în lucrarea sa Res Gestae că:

„Un întreg grup de străini nu poate ține piept
unuia dintre ei într-o ceartă dacă acesta își implică soția,
mult mai puternică decât el și cu ochii scânteietori — mai ales
când își umflă gâtul, scrâșnește din dinți și,
fluturându-și brațele albe și puternice, începe să împartă
pumni și picioare asemenea proiectilelor lansate de corzile răsucite
ale unei catapulte.”

Pe scurt, nu era deloc înțelept să provoci soția unui gal.

Totuși, Gavin Kelly, profesor de literatură latină și istorie
romană la Universitatea din Edinburgh, avertizează că acest pasaj
descrie o încăierare, nu un război. Prin urmare, el nu poate fi
interpretat ca o dovadă că femeile celtice luptau în bătălii.
Kelly nu exclude această posibilitate, dar consideră că, dacă se
întâmpla, era probabil un fenomen rar.

Costul vieții uk Arme în morminte

Rachel Pope, profesoară de arheologie la Universitatea din
Liverpool și specialistă în studiul celților, a declarat pentru
Live Science că „există acum dovezi solide, în întreaga
Europă, că un număr redus de femei au fost înmormântate alături
de arme”. Într-un studiu publicat în 2021 în Journal
of Archaeological Research, ea menționează mai multe
cazuri în care femeile au fost îngropate cu pumnale sau sulițe,
inclusiv într-un cimitir vechi de aproximativ 2.500 de ani din estul
Franței.

Unele dintre cele mai convingătoare dovezi provin din Marea
Britanie, unde, potrivit lui Pope, „există acum dovezi osteologice
din trei fortificații de pe dealuri care arată că unele femei au
participat la lupte”. Ea adaugă că există indicii și în nordul
Britaniei, unde femei au fost înmormântate împreună cu care de
luptă.

Simon Mays, specialist în osteologie umană la Historic England,
care a studiat rămășițele unei femei îngropate cu arme în
Insulele Scilly, din largul coastei de sud-vest a Marii Britanii,
consideră că femeile din acea regiune au fost, cel mai probabil,
implicate în conflicte armate.

„Nu există aproape nicio îndoială că violența făcea parte
din viața cotidiană în Epoca Fierului și, prin urmare, este
foarte probabil ca și femeile să fi participat la ea”, a declarat
el pentru Live Science.

Totuși, Emmet Taylor, lector la School of Irish Learning din
cadrul University College Cork, atrage atenția că simplul fapt de a
fi participat la o luptă nu transformă automat pe cineva într-un
„războinic”. El subliniază că identitatea războinică trebuie
înțeleasă într-un mod mai complex și că, în Irlanda antică și
în Evul Mediu timpuriu, există puține dovezi că femeile puteau
face parte din grupurile sociale considerate războinice.

Costul vieții uk Pot fi considerați britanicii antici celți?

Cel mai cunoscut exemplu este Boudica, regina tribului Iceni din
Anglia, care a condus o revoltă împotriva Imperiului Roman în
jurul anului 60 d.Hr. Ea a obținut mai multe victorii împotriva
romanilor înainte de a fi înfrântă în bătălia de la Watling
Street, în anul 61 d.Hr., după care a murit, fie din cauza unei
boli, fie otrăvindu-se pentru a evita capturarea.

Stauia reginei Boudica din Westminster (© Paul Walte / Wikimedia Commons)

Cu toate acestea, dacă Icenii și celelalte populații din
Britania antică pot fi considerate celtice rămâne un subiect
controversat. Geograful antic Strabon (cca. 64 î.Hr.–24 d.Hr.)
făcea, de fapt, distincție între britani și celți, după cum
arată arheologul John Collis în cartea sa The
Celts: Origins, Myths and Inventions (2003).

Potrivit lui Collis, termenii „celt” și „gal” nu erau
folosiți pentru locuitorii Insulelor Britanice decât într-un sens
foarte general, desemnând populațiile din Europa Occidentală,
inclusiv unele care nici măcar nu vorbeau limbi indo-europene,
precum bascii.

Totuși, deși autorii antici nu îi numeau pe britani „celți”,
ei remarcau asemănările lor culturale și lingvistice. Din această
perspectivă, susține Freeman, nu este exagerat ca Boudica să fie
considerată o conducătoare celtică.

Miranda Aldhouse-Green, profesoară emerită de arheologie la
Universitatea Cardiff, afirmă că preferă să o numească pe
Boudica „britanică” mai degrabă decât „celtică”, însă
consideră că revolta acesteia reprezintă o dovadă importantă a
existenței femeilor-războinic în Britania.

„Există dovezi arheologice privind femei-războinic în
Britania, sub forma mormintelor din Epoca Fierului în care acestea
au fost îngropate alături de care de luptă”, spune ea.

Ca exemplu, o amintește pe Cartimandua, regina tribului Brigantes
din Yorkshire, care s-a aliat cu Roma și a luptat împotriva
grupurilor antiromane din regiune.

„Așadar, da, femeile au luptat, în special în Britania”,
concluzionează Aldhouse-Green.

În schimb, pentru continentul european există „mai puține
dovezi” privind participarea femeilor la războaie.

_{Foto sus: Costume celtice din perioada La Tène, escpuse la Muzeul
de Arheologie din Cracovia (© Silar / Wikimedia
Commons)}

Mai multe pentru tine…